Mortul-viu / Şi-a înscenat propria moarte, dar a fost prins în urma interceptării telefonului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Grecu şi-a înscenat moartea şi a înşelat mai multe persoane cu o nouă identitate, fiind prins în luna aprilie. Marian Grecu (40 de ani), escrocul care şi-a înscenat propria moarte şi a reuşit falsificarea actului său de deces, a fost prins în urma interceptării unei convorbiri telefonice.

„Problema e alta, că Grecu nu e mort şi are actele făcute că e mort", explica într-o discuţie telefonică interceptată de SRI - deţinutul Vasile Grama. Conversaţia a fost înregistrată la 22 ianuarie 2010. Vasile Grama era arestat de jumătate de an pentru mai multe înşelăciuni, iar partenerul de discuţii a rămas necunoscut. De pe telefonul lui Grama, din puşcărie, a fost interceptat şi unul dintre hoţii maşinii lui Gigi Becali, Nicolae Dumitraşcu, zis „Amar".

Mai citiţi şi:

Judecătorul Diaconescu şi-a reclamat o colegă la parchet pentru mărturie mincinoasă

„Ţeparii” creditelor doar cu buletinul au fost condamnaţi de instanţa tribunalului

„Să ştii bine că ăla e mort, de cine zic eu... şi ăsta e focul lor. Până la urmă, dacă văd că ţine în continuu... Înţelegi ce zic, nu? Că ăla nu e mort şi...când o veni ăla, nu?", a mai spus deţinutul. Vasile Grama, care susţinea că Marian Grecu ar fi fost principalul artizan al înşelăciunilor, dar că, pentru că este declarat mort, el nu-şi putea minimiza partea de acuzaţii. Marian Grecu- condamnat şi cercetat pentru zeci de înşelăciuni cu imobile şi autoturisme - era declarat mort de la 14 septembrie 2008. Actul de deces a fost înregistrat de către un unchi al său, Gheorghe Buriaş, la Primăria Chitila.

Turnat de complice

După interceptarea telefonică, procurorii Parchetului Capitalei l-au confruntat pe Vasile Grama cu interceptările telefonice, pentru a da mai multe declaraţii despre Marian Grecu. „M-am întâlnit şi cu Marian Grecu, însă acesta mi-a spus că nu-i ajung nici lui banii pentru că are de făcut un lucru important, respectiv să-şi însceneze moartea, motiv pentru care mi-a spus că nu mai are bani.

În prezent cunosc faptul că Marian Grecu, împreună cu „Gabi Românu" (Gabriel Mincă- arestat pentru înşelăciuni-n.r.) se ocupă cu înşelăciuni cu autoturisme şi cu vânzarea unor inele contrafăcute din bronz. De asemenea, cunosc faptul că Marian Grecu fura din case împreună cu Şuţu Stelian, iar în prezent este posibil să fie ajutat de către acesta", a turnat Grama tot ce ştia despre complicele său.

„Într-o jumătate de oră mă hăpăleşte"

În urma declaraţiilor, Marian Grecu a fost identificat la Ploieşti, unde, sub numele de „Marian Zamfir", a închiriat un apartament. Proprietarii apartamentului l-au recunoscut din planşele fotografice şi au arătat că a plecat brusc, fără să-i anunţe şi fără a plăti chiria. În urma lui, Marian Grecu a lăsat trei cutii ale unor telefoane mobile. Totuşi, după codul EMAI al unui telefon, înscris pe una dintre cutii, Grecu a fost interceptat şi localizat în casa unui prieten.

Cu poliţia la uşă, în aşteptarea mandatului de percheziţie, la 23 aprilie 2010, el a mai dat câteva telefoane prietenei sale Silvia (Vasilică Zamfir-nr.). „Eu sunt la Barbă şi mă caută 20 de gabori, doi sunt la uşă, doi în spate, l-au luat pe el la Capitală şi acum aşteaptă mandatul de percheziţie ca să intre în casă. Deci, într-o jumătate de oră, o oră, pe mine mă hăpăleşte, dar nu ştiu de ce", spunea Marian Grecu. El a fost arestat în aprilie, iar săptămâna trecută a fost trimis în judecată pentru mai multe înşelăciuni.

Tun de 132.000 de euro

Cea mai „tare" lovitură dată de Marian Grecu a fost falsificarea unor documente cu ajutorul cărora a vândut, în 2008, un teren în sectorul 1 al Capitalei, contra sumei de 132.000 de euro. Grecu şi presupuşii săi complici se ocupau şi cu înşelăciuni cu autoturisme. De asemenea, ei obţineau bani şi din vânzarea unor inele contrafăcute din bronz.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite