„Morţii erau tăiaţi şi băgaţi în pungi“
0
Oamenii din satul constănţean Măgura, comuna Cerchez, povestesc îngroziţi despre macabrele descoperiri făcute vineri de criminalişti: două cadavre, îngropate de membri reţelei conduse de Sergiu Băhăian.
Măgura, satul în care s-au descoperit cele trei cadavre, este o localitate izolată, aflată în sudul judeţului Constanţa, în apropierea graniţei cu Bulgaria. În micuţa aşezare populată odinioară de sute de oameni mai locuiesc acum doar 190 de suflete, cei mai mulţi bătrâni. Liniştea de pe uliţele cătunului a fost vineri tulburată de vizita criminaliştilor care au făcut cercetări la faţa locului. Acum, oamenii vorbesc pe la colţuri despre îngrozitoarele crime şi spun că nu mai pot dormi noaptea de teamă să nu li se întâmple şi lor ceva.
În gospodăria unde au fost descoperite vineri cadavrele locuiau doi fraţi – Marin şi Petrică Piciog, pe care sătenii susţin că nu i-au mai văzut de câteva zile. Un al treile frate, Ilie Piciog, care a fost luat la întrebări, vineri, de poliţişti, spune că n-are nicio legătură cu îngrozitoarele crime. „Eu nu ştiu nimic. Frate-miu Marin n-a mai trecut pe acasă de cinci nopţi, n-am mai vorbit cu el, nu ştiu pe unde-o fi. Eu stau în casa asta de vreo două luni. Îmi amintesc că noaptea mai veneau pe-aici bandiţi, iar Marin lipsea des de acasă. Acum câteva zile a plecat cu maşina, tot cu golanii lui“, povesteşte îngrozit Ilie Piciog (38 de ani).
Nu-şi mai găsesc liniştea
Bărbatul susţine că în curtea casei în care locuieşte au fost descoperite trei cadavre, fapt pe care anchetatorii nu-l confirmă. „Aici, chiar sub geam au găsit un bărbat şi o femeie blondă. Acolo unde era haznaua au găsit un bărbat“, arată Ilie Piciog. Acelaşi lucru îl susţine şi cumnata sa, Maria Târşe. „Bărbatul meu a săpat gropile, l-au chemat poliţiştii. Veniseră cu trei deţinuţi, aveau cătuşe şi le-au arătat unde să sape. În faţa casei a dezgropat doi, iar cel găsit sub veceu avea ceas la mână şi lanţ de argint la gât. Mi-a povestit bărbatul meu că morţii erau tăiaţi şi băgaţi în pungi. Chiar el a văzut un cap şi un picior“, povesteşte femeia îngrozită.
De când oamenii legii au descoperit în curtea casei cadavrele, Ilie Piciog spune că nu-şi mai găseşte liniştea. „Mi-e frică să nu vină cineva să mă omoare-n casă. Noaptea trecută n-am putut să dorm“, spune el.
Oamenii din sat povestesc că locuinţa a fost cumpărată de fraţii Piciog în urmă cu aproximativ doi ani. Înaintea lor, în casă a stat un bătrân, despre care ei spun că era un om gospodar.
„Cred că s-au inspirat din filme“
Sătenilor nu le vine să creadă ce s-a întâmplat în cătunul de lângă graniţa cu Bulgaria. „Nu s-a mai întâmplat niciodată la noi în sat aşa ceva. E o localitate liniştită“, spune Dumitru Marinescu (53 de ani), vecin. De aceeaşi părere e şi Gheorghe Neagu (56 de ani) „Pe aici locuiesc mai mult bătrâni. N-au mai fost crime sau scandaluri până acum“, spune el.
„Am aflat de la televizor de cele întâmplate. Eu nu am ieşit din casă. Am auzit că i-a îngropat de vii. Mi-e frică să mai ies pe stradă, nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat“, spune şi Gheorghiţa Ungureanu, 76 de ani, care locuieşte în apropiere.
Primarul comunei Cerchezu, Ion Constantinescu, urmăreşte la televizor cu interes ultimele noutăţi legate de anchetă. Încă nu-i vine să creadă ce s-a întâmplat. „Am spus tuturor, puteai să mă-mpuşti şi nu credeam că la mine-n comună se poate petrece aşa ceva, mai ales că e vorba despre localităţi de frontieră. Cred că s-au inspirat din filme“, spune primarul.
CEL MAI ORIBIL ASASINAT DIN ULTIMII ZECE ANI DIN VESTUL ŢĂRII
Cele mai sinistre şi ciudate crime din Banat
EXCLUSIV/Clanul mafiot al lui Băhăianu a lovit şi la Galaţi!