Morel Bolea, afaceristul din Iași care i-ar fi furnizat fete lui Van Damme, trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de minori

0
Publicat:

Fondatorul agenției de modeling Kasta Morrely și a organizației Eurodemos din Iași, Morel Bolea, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, fiind acuzat de trafic de minori.

Morel Bolea a fost trimis în judecată pentru trafic de minori FOTO Eurodemos
Morel Bolea a fost trimis în judecată pentru trafic de minori FOTO Eurodemos

Potrivit anchetatorilor, în intervalul 2001-2012, acesta a recrutat patru victime minore ( la acel moment având vârste cuprinse între 13 și 17 ani) sub pretextul asigurării unor cariere de succes în modeling prin intermediul asociației sale, Kasta Morrely, relatează Ziarul de Iași.

Acesta a profitat de vulnerabilitățile materiale și emoționale ale victimelor minore, pe care le-a primit și adăpostit în sediul organizației sale, exploatându-le sexual pe perioade lungi de timp ( între 4 și 15 ani).

„Pentru a-și asigura controlul total asupra persoanelor vătămate și a facilita exploatarea acestora, inculpatul le-a supus unor tehnici de manipulare constând în izolarea de familie și prieteni, slăbirea capacității de rezistență psihică sau fizică, folosirea unor metode de control menite să reducă sau să elimine gândirea critică și autonomia personală, suprimarea identității individuale și promovarea unei dependențe complete față de inculpat”, au transmis reprezentanții D.I.I.C.O.T.

Din cercetările efectuate a rezultat că acesta a întreținut cu victimele minore sute de acte și raporturi sexuale pe parcursul anilor în care le-a exploatat.

Expertizele psihologice întocmite în cauză au relevat faptul că, în urma abuzurilor repetate de natură sexuală și emoțională exercitate de inculpat, victimele prezintă simptomatologii de stres posttraumatic asociat cu constrângerea psihică îndelungată, consecințele pe termen lung fiind depresia, anxietatea și incapacitatea de a se adapta la o viață socială normală.

O plângere depusă pe data de 2 aprilie susține că mai multe femei au fost „oferite” lui Van Damme la un eveniment organizat în Cannes. Traficul de fete ar fi fost organizat de Morel Bolea, un fost șef de agenție de modeling suspectat de trafic de persoane.

Avocatul Adrian Cuculis, care a depus plângerea, reprezintă o femeie presupus traficată de Bolea la vârsta de doar 15 ani. Acesta a declarat, pentru The Telegraph, că „ele au fost practic oferite lui Van Damme. Aceasta este acuzația, că Jean-Claude Van Damme a folosit serviciile uneia sau mai multor fete exploatate”.

Cazul se concentrează pe acuzațiile că Van Damme a folosit „serviciile unei persoane exploatate”, conform articolului 216 din Codul Penal din România. Morel Bolea a fost arestat în 2022 și este acuzat că a exploatat fete, inclusiv minore, prin „presiune psihologică” între 2000 și 2016.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite