Ministrul Justiţiei, despre fuga lui Darius Vâlcov în Italia. „Comisia Europeană a declanşat o procedură”
0Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a vorbit, duminică, despre fuga din țară a lui Darius Vâlcov și motivul pentru care acesta a ales Italia. Fostul ministru de Finanțe are de săvârșit o pedeapsă de șase ani de închisoare.
Cătălin Predoiu, a declarat, în cadrul Prima News, că speră ca Darius Vâlcov să fie găsit cât mai rapid de autoritățile italiene. În caz contrar, el ar putea să se predea pe raza unei curţi de apel cu o jurisprudenţă favorabilă celor care solicită respingerea procedurilor de extrădare.
„Sper ca Poliţia italiană să-l localizeze şi arestez cât mai repede sau mă rog, autorităţile din Italia, cât mai repede să o facă până să ajungă dânsul să se predea acolo unde vrea să se predea. Pentru că este limpede tendinţa de comportament a celor care pleacă, ei încearcă să se predea în raza unor curţi de apel care au o jurisprudenţă favorabilă celor care solicită respingerea procedurilor de extrădare”, a spus ministrul Justiției.
Problemă procedurală de nivel european
Totodată, ministrul Justiției a făcut precizarea că astfel de situații pot fi regăsite și în cazul altor cetățeni UE, care aleg să fugă în Italia, motiv pentru care, Comisia Europeană a declanşat o procedură de infrigement contra legii italiene de implementare a mandatului european de arestare.
„Și faţă de cetăţeni germani şi de cetăţeni din alte state ale Uniunii Europene, olandezi, sunt situaţii de respingere a procedurilor de extrădare pentru că legea italiană este mai blândă. Poate ăsta e şi un motiv pentru care Comisia Europeană a declanşat o procedură de infrigement contra legii italiene de implementare a mandatului european de arestare. Nu e o problemă doar cu România, este o problemă europeană. Sper ca Poliţia italiană să îl localizeze, să îl aresteze mai repede pe domnul Vâlcov”, a mai susținut Cătălin Predoiu, la Prima News.
Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor și fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat, marți, definitiv, de instanţa supremă, la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, în „Dosarul Tablourilor“. Fostul demnitar a fost găsit vinovat pentru acordarea preferenţială a unor contracte cu statul, în calitate de edil, acţiuni de pe urma cărora ar fi primit diverse sume de bani, prin intermediari, unele disimulate în obiecte de artă. De asemenea, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosar, a fost trecut pe lista persoanelor urmărite.
Miercuri, Vâlcov a fost dat în urmărire de către Poliţia Română, după ce a încercat să se sustragă de la executarea pedepsei, fugind în Italia. Astfel, el completează lista românilor condamnaţi, care au ales să fugă în această țară, pentru regimul mai blând de executare a pedepselor.