Ministerul Energiei: Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă s-a deconectat automat; turbinele eoliene s-au oprit din cauza vântului puternic

0
Publicat:

Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă s-a deconectat automat sâmbătă seara, din cauza condițiilor meteo, iar turbinele eoliene au început să se oprească, însă, cu sprijinul celor de la Hidroelectrica, se lucrează pentru asigurarea echilibrului sistemului energetic național, nefiind înregistrate probleme în acest moment, transmite Ministerul Energiei, printr-un comunicat, scrie Agerpres.

Centrala Nucleară Cernavodă FOTO: Arhivă
Centrala Nucleară Cernavodă FOTO: Arhivă

Potrivit comunicatului, în condițiile avertizările meteo ale Agenției Naționale de Meteorologie, în special în zona Dobrogea, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dispus analiza situației la nivelul comandamentului energetic de iarnă și luarea tuturor măsurilor ce se impun. Condițiile meteorologice vor fi dificile vor fi dificile din această seară și până mâine, mai ales în sud-estul României, unde se află multe din capacitățile de producție a energiei, în special nucleară și eoliană.  

Prognozele meteo arată bătăi ale vântului la viteze de 75-80 km/h, până la 100 km/h în rafale. La asemenea viteze, turbinele eolienelor pot fi oprite, iar reţele de transport şi distribuţie a energiei electrice pot fi afectate.

„SN Nuclearelectrica SA anunţă, de asemenea, că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat în seara zilei de 18 noiembrie 2023, ca urmare a condiţiilor meteo care au cauzat perturbaţii în sistemul energetic naţional. Deconectarea automată a Unităţii 1 s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând şi răspunzând conform proiectului în astfel de situaţii. Deconectarea automată a Unităţii 1, precum şi lucrările de remediere, nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător. (...) Totodată, din cauza vântului foarte ridicat, turbinele eoliene au început să se oprească”, se transmite în comunicat.

Eolienele produc acum aproximativ 1.400 MW, faţă de 2.400 MW, cât erau programaţi. Cu U1 CNE Cernavoda decuplată, în acest moment în sistemul energetic sunt 1.700 MW deficit. „Situaţia este sub control cu sprijinul Hidroelectrica, asigurându-se echilibrarea sistemului energetic naţional. În acest moment nu există probleme”, se mai arată în comunicat. „Suntem atenţi la evoluţii şi ne coordonăm cu toate instituţiile relevante, inclusiv IGSU, respectiv Transelectrica, companiile de distribuţie şi marii producători din regiunea de sud-est a României. Comandamentul energetic de iarnă este pe poziţie”, a declarat Sebastian Burduja.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o atenţionare Cod galben de cantităţi însemnate de precipitaţii, ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă până duminică la ora 10:00, potrivit căreia în jumătatea estică a teritoriului şi la munte vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, local de 25-35 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, în sud-estul Transilvaniei şi în cea mai mare parte a Moldovei, unde se va depune strat de zăpadă şi mixte în rest. Vor fi condiţii de polei. Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul şi sud-estul teritoriului, cu viteze de 55-65 km/h. La munte, temporar va fi viscol, iar rafalele vor depăşi 60-80 km/h.

De asemenea, a fost emisă o avertizare Cod portocaliu valabilă tot până duminică la ora 10:00 pentru Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de 80-110 km/h, va ninge şi va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Există o altă avertizare Cod portocaliu, valabilă până duminică la ora 10:00, vizează sudul Moldovei, estul Munteniei şi în Dobrogea, unde vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale în general de 85-90 km/h, iar local cantităţile de precipitaţii vor depăşi 40-60 l/mp. Vor fi precipitaţii mixte şi, din a doua parte a nopţii, vor predomina ninsorile viscolite. În bazinul vestic al Mării Negre vântul va sufla tare, cu rafale de peste 100 km/h.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite