Microbuz cu pasageri, implicat într-un grav accident pe DN1A, în Prahova: șase persoane rănite, Planul Roșu activat

0
Publicat:

Un microbuz de persoane în care se aflau 10 pasageri a fost implicat, joi, într-un grav accident pe DN1A, în zona localității Boldești-Scăeni, județul Prahova. Având în vedere numărul mare de persoane implicate, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. Șase victime primesc îngrijiri medicale la fața locului.

Accident în județul Prahova Foto: Actualitatatea Prahoveană
Accident în județul Prahova Foto: Actualitatatea Prahoveană

Pompierii au intervenit de urgență pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, dar și pentru acordarea primului ajutor victimelor.

La fața locului au fost trimise forțe importante de intervenție: o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o ambulanță TIM de terapie intensivă mobilă cu medic, precum și patru ambulanțe SMURD de tip B2.

„În prezent, șase persoane sunt asistate medical”, a transmis ISU Prahova. 

 Salvatorii continuă evaluarea victimelor și acordarea îngrijirilor necesare, urmând să stabilească dacă este nevoie de transportul acestora la spital.

Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite