Metoda „inedită” a migranţilor de a trece ilegal frontiera de stat: ascunşi în saci de plastic, în autocamioane VIDEO
0
Doi tineri, un sirian şi un palestinian, care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunşi în saci de plastic şi înfăşuraţi în folie de aluminiu, în compartimentul de marfă al unui autocamion, au fost prinşi, joi, de poliţiştii de frontieră din vama Giurgiu.
„În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în ţară la volanul unui autocamion, un cetăţean turc în vârstă de 44 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoţire a mărfii, centrale termice din Turcia pentru Ungaria. În urma verificărilor preliminare efectuate, colegii noştri au constatat faptul că şnurul asigurator al semiremorcii permitea deschiderea prelatei, fără a se deteriora sigiliul vamal, motiv pentru care au dispus efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport”, se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de ITPF Giurgiu.
Astfel, au fost descoperite în compartimentul de marfă al autocamionului, ascunse în saci de plastic şi înfăşurate în folie de aluminiu, două persoane de sex masculin.

În urma cercetărilor poliţiştilor a rezultat faptul că cei doi tineri, în vârstă de 24 respectiv 28 de ani, sunt din Siria şi Palestina şi s-au urcat în autocamion când se aflau pe teritoriul Turciei, „fără a avea consimţământul şoferului”, conform sursei citate.. Aceştia au declarat autorităţilor faptul că intenţionau să ajungă în Germania.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, cei doi cetăţeni străini, şoferul şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către reprezentaţii Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
De altfel, metodata „inedită” de a trece ilegal frontiera de stat ascunţi în saci de plastic a mai fost folosită şi de alţi doi cetăţeni sirieni care au fost prinşi la începutul lunii august de poliţiştii de frontieră de la acelaşi punct vamal, fiind aplicate măsurile necesare.