Meteo: Vreme instabilă
0Presiunea atmosferică se va menţine scăzută în nord-vestul continentului, unde este activă depresiunea nord-atlantică şi fronturile ei corespunzătoare, dar şi în sud-est.
În est, presiunea se va menţine ridicată, iar în sud-vest şi în centru va creşte uşor. La noi, presiunea va creşte începând dinspre vest, numai că la înălţime se va păstra masa de aer rece, iar circulaţia va fi predominant vestică. Vremea va fi instabilă în estul, centrul şi în nordul ţării, dar şi în zonele de munte, unde cerul va prezenta înnorări şi va ploua pe arii extinse. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade.
Mâine
Vremea va fi în general instabilă în vestul, nordul şi în centrul ţării, unde cerul va fi temporar noros şi va ploua local. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar la munte va ploua pe arii mai restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 29 de grade.
Poimâine
Vremea va fi în general frumoasă, cu cerul variabil. Numai izolat este posibil ca trecător să plouă slab, îndeosebi în zonele de deal şi de munte. Vântul va sufla slab, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 31 de grade.























































