Medvedev pune sub supraveghere companiile de stat din Rusia
0
Preşedintele Dmitri Medvedev a cerut procurorilor ruşi să dea drumul investigaţiilor asupra folosirii fondurilor publice de către marile corporaţii de stat din Rusia şi asupra eficacităţii acestora, se arată într-un comunicat al biroului de presă al Kremlinului, potrivit Reuters.
'Preşedintele rus le-a cerut procurorilor să-şi prezinte propunerile, inclusiv pe aceea privind oportunitatea continuării folosirii unor structuri precum corporaţiile de stat', se precizează în documentul citat, fără a fi oferite detalii suplimentare.
Premierul Vladimir Putin s-a pronunţat pentru crearea unor companii de stat care să aibă un acces mai uşor la banii de la buget, precum şi legături politice, şi care ar conduce la dezvoltarea economică a Rusiei.
Criticii săi consideră că aceste corporaţii, printre care se numără banca VEB, Russian Technologies, firma de nanotehnologie Rosnano, agenţia nucleară Rosatom sau firma de construcţii Olympstroi, constituie o dovadă a dominaţiei în creştere a Kremlinului asupra economiei şi a eliminării investiţiilor private.
Medvedev a declarat că el vede afacerile private ca fiind motorul modernizării Rusiei şi a sugerat că firmele de stat ar trebui mai devreme sau mai târziu privatizate.
Această idee a fost inclusă într-un proiect de lege privind îmbunătăţirea statutului legal al afacerilor din Rusia, pregătit de consilierii lui Medvedev la începutul acestui an. Planul include a schimbare în statutul corporaţiilor de stat, privilegiile speciale ale cărora ar urma să fie înlăturate, potrivit presei din Rusia.
Unii analişti sugerează că ordinul lui Medvedev are ca scop mai degrabă găsirea unor venituri suplimentare în contextul crizei economice decât contestarea moştenirii lui Putin, cu care Medvedev conduce Rusia într-un aşa-zis 'tandem' în care puterile sunt împărţite.























































