Marea evadare din Capitală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR a introdus 12 perechi de trenuri suplimentare pentru a prelua afluxul de călători Ultimele două zile au reprezentat, pentru cea mai mare ieşire feroviară a Capitalei, locul de

CFR a introdus 12 perechi de trenuri suplimentare pentru a prelua afluxul de călători

Ultimele două zile au reprezentat, pentru cea mai mare ieşire feroviară a Capitalei, locul de întâlnire pentru 75-80.000 de persoane de toate vârstele, grăbite să prindă Sărbătorile de Paşte în locurile natale sau într-una din staţiunile de odihnă. Oricum, departe de Bucureşti.

De joi de dimineaţă, Gara de Nord a devenit un oraş cu locuitori pasageri care sosesc, mănâncă, dorm pe bagaje şi apoi pleacă. Cu zeci de mii de bilete vândute suplimentar, Sărbătorile de Paşte sunt în fiecare an un profit sigur pentru CFR Călători.

Interesant este că românii pot fi categorisiţi şi după modul în care îşi cumpără biletele. Dacă ardelenii şi bănăţenii le rezervă din timp, moldovenii preferă să le cumpere în ultimul moment, de la casele de bilete.

Vânzarea zecilor de mii de bilete dă de lucru pentru 32 de casiere pe tură, zi şi noapte.

Şi pentru ca trecătorii prin gară să aştepte cât mai puţin, CFR Călători a introdus 12 perechi de trenuri suplimentare, şi la alte 49 de perechi a suplimentat numărul de vagoane.

Paştele, văzut de pe peron

"Ne-au invitat cuscrii pe la ei, în Argeş, la câţiva kilometri de Piteşti. Am mai fost pe la ei, dar de Paşte - niciodată", se bucură Eliza Ionescu, în timp ce soţul ei, Dan, stă cuminte la coadă la bilete, fiind şi cu ochii pe valizele cam tocite. "Nici fiul meu şi noră-mea nu stau acasă în aceste zile. Deja au plecat în Grecia... Aşa că vom petrece doar noi între noi, bătrânii, un Paşte tradiţional, cum de mult timp n-am mai avut parte", spune Eliza.

În spatele lor, doi tineri dau impresia că parcă pleacă într-o lună de miere. "Cum unde plecăm?! La munte, doar se vede!", spune el. Sunt studenţi şi vor doar să evadeze. "Ce vom face de Înviere? Sunt sigură că găsim şi o biserică pe acolo, pentru o oră-două", spune ea. "Dar nu mai mult!", precizează prietenul ei, strângând-o pătimaş în braţe.

Aproape 40.000 de călători pe zi

Creşterea în trafic a călătorilor a fost de 50-60% faţă de o zi normală de lucru. "La nivelul zilei de joi, au fost vândute în jur de 35.000 de bilete în 24 de ore, şi aşteptăm un număr similar de călători şi pentru ziua de astăzi (ieri, n.r.)", spune directorul de marketing de la CFR Călători, Adrian Vlaicu.

El a precizat că joi şi vineri au fost zile de vârf. Astăzi se aşteaptă o scădere până aproape de normal a numărului de călători, urmând ca duminică să fie foarte scăzut, dar numai până pe seară, când lumea începe să se întoarcă. Orele "pline" sunt între 6,00 şi 10,00. Atunci n-ai loc să arunci un ac pe peroane. După-amiaza, pe la 15,30-16,00, reîncepe "furnicarul" călătorilor. Se sfârşeşte cu ultimul tren, care pleacă la 23,30. "Şi zilele de luni şi marţi vor fi şi ele de vârf. Norocul meu că sunt şi de serviciu în acele zile!", glumeşte Vlaicu despre perioada de foc continuu în care lucrează CFR, zilele acestea.

Nu mai puţin de 12 perechi de trenuri (dus-întors) au fost introduse suplimentar, pentru Sărbătorile de Paşte: cinci perechi de trenuri rapide, trei accelerate şi patru - personale. "Pe lângă cele suplimentare, alte 49 de perechi de trenuri care deja circulă au primit vagoane suplimentare. Practic, aproape 40.000 de locuri sunt puse în circulaţie, zilnic, pentru perioada de Paşte. Din păcate, parcul de vagoane existent nu permite o suplimentare prea mare. De aceea, trebuie să acceptăm şi suplimentări cu locuri în picioare, de maximum 20%", precizează oficialul CFR Călători.

Spune-mi cum cumperi, ca să-ţi spun de unde eşti!

Modul de a cumpăra biletele de tren îi diferenţiază pe români. Gara de Nord, graţie sistemului de tiketing modern, permite eliberarea lor cu o anticipaţie de 30 de zile. Dar unii nu ştiu acest lucru. Şi asta spune multe despre nivelul de a fi al călătorilor. "De exemplu, vânzarea biletelor pentru Ardeal şi Banat nu cunoaşte un vârf în aceste zile. Pentru că toţi şi le cumpără cu anticipaţie sau le rezervă telefonic. Pentru aceste zone, cererea de bilete este aproape constantă, tot timpul anului. Dar pentru trenurile cu destinaţia Moldova, vârful de vânzare apare cu câteva ore înainte de perioada de aglomerare. Practic, cu o zi înainte de plecarea trenului, el nu este nici 50% ocupat! Dar în ziua plecării, dă pe afară! Ne-am obişnuit cu această situaţie...", zâmbeşte Adrian Vlaicu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite