MAI: Până la sfârşitul lunii iunie, 68 de refugiaţi au ajuns în România, transferaţi din Grecia şi Italia
0
Ministerul de Interne, prin Inspectoratul General de Imigrări, a transmis, într-un răspuns la o interpelare, situaţia cotei de refugiaţi care au ajuns în România, până la sfârşitul lunii iunie, 68 de persoane care aveau nevoie de protecţie internaţională fiind transferate în ţara noastră din Grecia şi Italia.
Deputatul Anton Doboş (PNL) a cerut Ministerului de Interne să comunice stadiul procesului de preluare a cotei de refugiaţi impuse de Uniunea Europeană. Parlamentarul a dorit să ştie care este numărul celor sosiţi în România, calendarul viitoarelor sosiri, precum şi mijloacele de integrare pe care statul român le pune la dispoziţia imigranţilor.
Potrivit răspunsului Ministerului de Interne, datele furnizate de Inspectoratul General de Imigrări arată că, până la data de 30 iunie 2016, au fost transferate din Grecia şi Italia 68 de persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională.
Conform prevederilor legale, persoanele care au obţinut o formă de protecţie beneficiază de aceleaşi drepturi economice şi sociale ca şi cetăţenii români: dreptul la muncă, dreptul la locuinţă, dreptul la asistenţă medicală şi socială şi la educaţie.
Inspectoratul General de Imigrări precizează că defăşoară programe de integrare, susţinute pe o perioadă de şase luni, cu posibilitatea de prelungire, pentru încă şase luni, timp în care refugiaţii beneficiază de măsuri de asistenţă.