MAI: Mai multe persoane din Ungaria au fost declarate indezirabile pe teritoriul României, inclusiv din partidul Jobbik

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape 30.000 de maghiari vor participa la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni FOTO Mediafax
Aproape 30.000 de maghiari vor participa la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni FOTO Mediafax

Autorităţile române au decis nepermiterea intrării în ţară a unor cetăţeni ungari din patru formaţiuni, inclusiv Jobbik, urmând să fie făcute demersurile necesare pentru ca aceştia să fie declaraţi indezirabili, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Autorităţile române au luat decizia instituirii unor măsuri preventive, după ce au fost evaluate riscurile la adresa siguranţei naţionale, a anunţat Monica Dajbog, purtătoarea de cuvânt a MAI, într-o conferinţă de presă.

"În urma activităţii de evaluare a riscului la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale a legislaţiei comunitare, autorităţile române competente au luat decizia instituirii unor măsuri preventive în vederea preîntâmpinării unor evenimente de natură a afecta ordinea publică şi securitatea naţională. Astfel, au fost instituite măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României şi s-a solicitat instanţei competente declararea ca indezirabili pentru un număr de cetăţeni ungari, care desfăşoară în ţara noastră activităţi cu caracter extremist în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară, Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik", a anunţat purtătorul de cuvânt al MAI.

Despre aceştia, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, s-a stabilit "cu certitudine că sunt implicaţi în activităţi de natură a justifica măsurile dispuse în condiţiile legii". "La acest moment, suntem într-o procedură de informare a autorităţilor ungare, pentru a avea certitudinea că şi persoanele vizate sunt informate", a mai spus Monica Dajbog. Referitor la preşedintele Jobbik, Vona Gabor, purtătorul de cuvânt al MAI a spus că nu poate furniza informaţii, pentru că pe rolul Ministerului Public se află, în faza implementării, o cauză penală.

Candidat Jobbik despre măsura MAI:După legile UE, aşa ceva nu există. Poate fi scandal internaţional

Candidatul din Târgu Mureş de pe lista Jobbik la alegerile din Ungaria, Kisgyorgy Levente, afirmă că măsura MAI de interzicere a intrării în ţară a unor cetăţeni ungari din patru formaţiuni nu este permisă de "legile UE" şi spune că se poate declanşa un "scandal internaţional".

"Din câte ştiu eu, legile UE nu permit aşa ceva. Eu zic să aşteptăm numele ce le vor da autorităţile române, care vor fi interzise. Să vedem cum reacţionează şi Jobbik din Ungaria. Există filiale Jobbik şi în România, să vedem - se interzic şi comemorările noastre? Spre exemplu, mâine (sâmbătă - n.r.) avem aprobată o comemorare la statuia lui Petofi Sandor din Târgu Mureş, pe teren public. Bine, se poate ţine pe teren particular. Eu am şi cetăţenie ungară, deci am un statut interesant, pentru că am domiciliul în România", a spus Kisgyorgy pentru Mediafax.

Care este procedura?

Declararea ca indezirabil a unui cetăţean al Uniunii Europene se dispune de către Curtea de Apel Bucureşti (CAB) şi devine executorie imediat, chiar dacă este atacată cu recurs la instanţa supremă, arată legislaţia în vigoare.

CAB se pronunţă, prin hotărâre motivată, în termen de maximum zece zile de la sesizarea formulată. Dacă declararea ca indezirabil este motivată de raţiuni de securitate naţională, în motivare nu se menţionează datele şi informaţiile ce au stat la baza deciziei.

Conform legii, punerea în executare a hotărârii prin care cetăţeanul UE sau membrul de familie a fost declarat indezirabil se realizează prin escortarea străinului până la frontieră sau până în ţară de origine, de către personalul specializat al Oficiului Român pentru Imigrări.

"Declararea că indezirabil este o măsură care se dispune împotriva unui cetăţean al Uniunii Europene sau unui membru de familie al acestuia care a desfăşurat, desfăşoară ori despre care există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică. Măsură se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Procurorul sesizează instanţa de judecată la propunerea instituţiilor cu competenţe în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în acest sens", prevede legislaţia în vigoare.

Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la dată comunicării, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), însă este executorie. ICCJ trebuie să se pronunţe în maximum cinci zile de la formularea recursului.

Perioada pentru care un cetăţean al Uniunii Europene sau membru de familie al unui cetăţean al Uniunii Europene poate fi declarat indezirabil este de la 1 la 10 ani, cu posibilitatea prelungirii 

termenului pentru o nouă perioada cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri.

O mie de poliţişti la manifestări

Aproape 1.000 de poliţişti sunt mobilizaţi pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică, în 15 judeţe din ţară, la evenimentele organizate în perioada 15 - 17 martie pentru sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Poliţiştii vor acţiona pentru „prevenirea faptelor antisociale, menţinerea ordinii şi liniştii publice, fluidizarea traficului rutier, intervenind cu operativitate la solicitările cetăţenilor”, se arată într-un comunicat emis vineri de Poliţia Română.

Din totalul poliţiştilor angrenaţi în misiuni cu ocazia manifestărilor dedicate acestui eveniment, 516 sunt de ordine publică, 148 de la rutieră, 102 sunt poliţişti de investigaţii criminale, iar restul, de la alte structuri. 

Potrivit Poliţiei Române, în perioada 15 - 17 martie, în 56 de locuri din 15 judeţe ar urma să aibă loc manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. La aceste evenimente vor participa, conform estimărilor organizatorilor, aproximativ 30.000 de persoane.

Maghiarii din România se pregătesc să comemoreze, pe 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, în întreaga Transilvanie. Aceasta va fi marcată şi în Cluj-Napoca printr-un marş, ce se va întinde pe trei ore.

În paralel şi Noua Dreaptă pune la cale un marş, care, potrivit reprezentanţilor organizaţiei, reprezintă un omagiu adus liderului Revoluţiei române de la 1848-1849 din Transilvania, Avram Iancu. La marşul organizat de Noua Dreaptă sunt aşteptate în jur de 200 de persoane.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, marcată şi anul acesta în Cluj-Napoca printr-un marş

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni va fi marcată şi în Cluj-Napoca în 15 martie cu un marş ce se va întinde pe trei ore. În paralel, în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, organizează şi Noua Dreaptă un marş, care reprezintă un omagiu adus lui Avram Iancu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite