Mafie în dosarele de fond funciar
0Radu Prisăcaru, prefectul Iaşiului, susţine că în judeţul Iaşi există diverse filiere prin care se fac tranzacţii, schimburi sau revendicări ilicite de terenuri. "Există o astfel de
Radu Prisăcaru, prefectul Iaşiului, susţine că în judeţul Iaşi există diverse filiere prin care se fac tranzacţii, schimburi sau revendicări ilicite de terenuri. "Există o astfel de filieră în justiţie, una în poliţie şi alta chiar în presă. Am de gând să le deconspir în public", a spus Radu Prisăcaru, fără a preciza când va fi momentul dezvăluirilor. El s-a arătat revoltat că 90 la sută din dosarele cu revendicări care sunt trimise comisiei judeţene de către comisiile locale de fond funciar sunt incomplete. Pentru că legea prevede amenzi care se pot lua în nume propriu dacă dosarele nu sunt soluţionate în mod corect, prefectul Radu Prisăcaru a ţinut să-i avertizeze pe toţi membrii comisiilor locale de fond funciar să-şi ia munca în serios. La nivelul judeţului, în baza Legii 247, au fost formulate peste 30.000 de cereri, din care 60 la sută nu au suport























































