Video MAE: „Grupurile școlare din Neamț, Suceava și Vrancea au ajuns la București cu o aeronavă HighSky”. În total, peste 1.000 de cetățeni români au revenit în țară cu zboruri de repatriere
0Peste 1.000 de cetățeni români au revenit în țară, fie cu zboruri de repatriere asistată, fie cu zboruri de evacuare operate de alte state, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, vineri, într-un briefing de presă susținut cu privire la situația din Orientul Mijlociu.
Andrei Țărnea a vorbit mai întâi despre evoluțiile situației de securitate din Orientul Mijlociu.
„Așa cum este evident, atacurile militare continuă în regiune. Se înregistrează decese în Iran, în Liban și în Israel. Atacurile balistice ale Iranului continuă, dar scad în intensitate. Continuă atacurile cu drone și acestea sunt la un procent mai redus, dar vizează în mod predilect țările din regiunea Golfului.
Un număr de drone iraniene au vizat rafinării, aeroporturi, baze militare din regiune. Pe acest fond, mai multe state membre au trimis forțe navale și tehnică militară în sprijinul Ciprului, state europene. Iar pe acest fond, situația de securitate este în continuare deteriorată. Spațiul aerian al mai multor state din regiune continuă să fie închis.
Dincolo de aceasta, există o serie de evoluții diplomatice. N-am să intru în detalii acestora, dar dacă sunt întrebări specifice în ceea ce privește elementele politice ale evoluției de acolo, am să răspund la întrebări. Fondul rămâne în continuare imprevizibil și durata, respectiv perspectiva ca situația de securitate să revină la normal, este, rămâne, ambele aspecte imprevizibile”.
Asistență pentru cetățenii români din regiune
Eforturile Ministerului continuă pe dimensiunea consulară a asistenței pentru cetățenii români din regiune, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAE.
„În ceea ce privește demersurile Ministerului Afacerilor Externe, așa cum am informat în presă, au aterizat astăzi două zboruri Fly Dubai, zboruri de linie, cu circa 258 de cetățeni români la bord. Și de circa o oră a aterizat și primul zbor de evacuare operat de România în cadrul mecanismului european pentru protecție civilă. Acesta a aterizat în jurul orei 14:50. Am să revin cu detalii asupra acestui zbor.
În ceea ce privește situația cetățenilor, am să reiau cifrele pe care le-am comunicat, de altfel, în diferite mesaje ale Ministerului de Externe și în cadrul briefingului. Avem în atenție circa 15.000 de cetățeni, în continuare, în regiunea Golfului și a țărilor din Orientul Mijlociu. Circa 850 de cetățeni români sunt în atenție în regiunea Asiei de Sud-Est. Dintre aceștia, circa 300 în Asia de Sud-Est și circa 2.500 în acest moment în Orientul Mijlociu continuă să fie pe listele de solicitări de asistență consulară.
La acest moment, peste 1.000 de cetățeni români au revenit în țară, fie cu zboruri de repatriere asistată, fie cu zboruri de evacuare operate de alte state”, a detaliat Țărnea.
„Grupurile școlare din Neamț, Suceava și Vrancea au fost preluate cu acest zbor de evacuare”
Andrei Țărnea a precizat că primul zbor operat de România în regiune cu o aeronavă HighSky a aterizat vineri la București.
„În ceea ce privește zborul operat de România în cadrul mecanismului european de protecție civilă, acesta este, așa cum știți, ca urmare a activării datei de 4 martie a mecanismului european de România și alte state. România a angajat apoi în mecanismul specific de notificare a zborurilor de evacuare un număr de cinci zboruri.
Acesta este primul zbor operat de România în regiune cu o aeronavă HighSky. Aceasta a aterizat astăzi la București, având la bord 127 de cetățeni români. E vorba despre cetățeni aflați în atenția Consulatului României din Dubai și celui din Oman, care aparțin, ca regulă, categoriilor prioritare de evacuare.
Cei 127 de cetățeni români au fost contactați de echipele consulare pentru a fi incluși pe lista de zbor, iar dintre aceștia 95 sunt minori. Grupurile școlare avute în evidență de colegii din celula de criză și din echipele consulare din județele Neamț, Suceava și Vrancea au fost preluate cu acest zbor de evacuare. La bordul aeronavei se află sau s-au aflat și 39 de cetățeni europeni.
În același timp, așa cum am comunicat anterior, dar am să reiau cifrele, un număr de cetățeni români - patru cu o aeronavă operată de Slovacia, 16 cu o aeronavă operată de Cehia și nouă cu aeronave operate de Cipru - au revenit în siguranță în afara spațiului regiunii sau în România”, a spus reprezentantul MAE.

România a solicitat cinci zboruri prin mecanismul european de protecție civilă
Amintim că România a solicitat, prin Mecanismul european de protecție civilă, organizarea a cinci zboruri pentru evacuarea a circa 1.000 de cetățeni români din Orientul Mijlociu, primul zbor, operat de HiSky, fiind programat vineri, 6 martie.
„Pe 4 martie, România a activat Mecanismul european de protecţie civilă (EUCPM) pentru organizarea unui zbor charter de evacuare pe ruta Muscat - Bucureşti. În paralel, a fost notificată în sistemul european de protecţie civilă solicitarea României pentru capacitatea, aproximativ 5 zboruri (1.000 de cetăţeni), prin Mecanismul RescEU pentru zboruri pe ruta Dubai/Muscat - Bucureşti/România. Zborul deja activat, care este operat de HiSky, este planificat pentru data de 6 martie, ora 5.00 locală”, a precizat joi, 5 martie, de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
Potrivit informațiilor neconfirmate oficial de MAE, aproximativ 750 de cetățeni români s-au întors deja în România din Emiratele Arabe Unite pe curse comerciale, iar alți circa 120 urmează să revină tot prin zboruri comerciale.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a prezentat joi și o listă a solicitărilor de asistență:
* Israel: 60 cereri, nu neapărat de repatriere, ci și pentru contact cu autoritățile române
* Qatar: aproximativ 370 cereri
* Emiratele Arabe Unite: aproximativ 3.000
* Arabia Saudită: aproximativ 100
* Liban: aproximativ 150
* Oman: aproximativ 100
* Kuweit: aproximativ 250, dintre care 100 vor reveni în perioada următoare
* Iran: 8 cereri
* Irak: 2 cereri
* Iordania: aproximativ 150 cereri
* Cetățeni afectați de perturbarea zborurilor și blocați în emisfera estică: aproximativ 800 cereri
Situația este dinamică, iar autoritățile române continuă să coordoneze repatrierea și sprijinul pentru cetățenii aflați în dificultate în regiune.























































