Ce lege ar fi încălcat românca arestată alături de un iranian în apropierea submarinelor nucleare britanice. Explicațiile MAE

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a confirmat, sâmbătă seară, la solicitarea News.ro, că una dintre cele două persoane acuzate că ar fi încercat să pătrundă într-o bază navală britanică unde sunt staționate submarine nucleare are cetățenie română.

Baza HM Naval Base Clyde
Baza HM Naval Base Clyde

Ministerul Afacerilor Externe român a precizat că, prin intermediul Consulatului General al României la Edinburgh, s-a autosesizat ca urmare a informațiilor apărute în mass-media, potrivit cărora o persoană de cetățenie română ar fi încercat să pătrundă în mod neautorizat într-o bază militară din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi a întreprins demersuri pe lângă autoritățile din Regatul Unit pentru a obține informații oficiale cu privire la posibila arestare a persoanei de cetățenie menționate.

Totodată, au fost întreprinse demersuri specifice și de către Ambasada României la Londra, prin intermediul biroului atașatului pentru afaceri interne, adaugă sursa citată.

„În urma demersurilor Consulatului General al României la Edinburgh pe lângă autoritățile din Scoția, acestea au confirmat că una din cele două persoane reținute pentru încălcarea prevederilor Legii securității naționale a Regatului Unit al Marii Britanii (art 4 (1) A - care interzice intrarea sau inspectarea unei locații strategice, atunci când urmărește un scop care prejudiciază siguranța sau interesele Regatului Unit) deține cetățenia română”, precizează MAE, scrie News.

Potrivit aceleiași surse, Consulatul General al României la Edinburgh este pregătit să acorde asistență consulară, în limita competențelor.

„Având în vedere lipsa consimțământului expres al cetățeanului român, MAE nu poate furniza, la acest moment, informații suplimentare cu privire la identitatea persoanei vizate. Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Edinburgh : +44 (0) 7951 858 445”, afirmă reprezentanţii MAE.

Reamintim că un bărbat iranian în vârstă de 34 de ani și o femeie din România în vârstă de 31 de ani au fost opriți joi în timp ce se apropiau într-un vehicul de un punct de acces al bazei HM Naval Base Clyde, cartierul general al Marinei Regale britanice în Scoția, unde este staționată flota de submarine nucleare a Regatului Unit. Celor doi li s-a refuzat accesul după ce nu au putut prezenta autorizațiile necesare.  

Personalul de securitate a devenit suspicios după ce aceștia ar fi continuat să se comporte neobișnuit în apropierea zonei. Ulterior, au fost reținuți și arestați de Poliția Scoțiană.

Suspecți au fost inculpați și urmează să compară în fața Tribunalului Sheriff din Dumbarton luni, 23 martie.

Baza HM Naval Base Clyde, cunoscută drept Faslane, este una dintre cele mai sensibile instalații militare din Regatul Unit. Situată la aproximativ 40 km nord-vest de Glasgow, aceasta găzduiește submarinele Vanguard echipate cu rachete Trident, precum și submarinele de atac din clasa Astute, alimentate nuclear.

Baza este puternic securizată de Poliția Ministerului Apărării și de unități ale Royal Marines specializate în protecția facilităților nucleare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite