MAE a emis o atenționare de călătorie pentru Italia: sunt anunțate precipitații abundente și inundații în mai multe regiuni ale țării
0Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italia cu privire la precipitații abundente și inundații în mai multe regiuni ale țării.

Așadar, în Regiunea Toscana s-au înregistrat precipitaţii abundente care au generat inundaţii în Livorno, Prato, Pisa, Lucca şi zona de vest a Florenţei, iar numeroase râuri din regiune, inclusiv Ombrone Pistoiese, Bisenzio, Pesa şi Era, au depăşit cotele de alertă. Autorităţile locale au activat planurile pentru situaţii de urgenţă şi monitorizează îndeaproape situaţia.
Românii sunt sfătuiți să evite deplasările care nu sunt urgente în zonele afectate, să respecte instrucţiunile autorităţilor locale şi să urmărească informaţiile meteorologice actualizate.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii web a Departamentului Protecţiei Civile italiene: www.protezionecivile.gov.it pentru obţinerea informaţiilor actualizate în timp real.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Bologna: +39 0515872120 şi +39 0515872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al oficiului consular: +39 3248035171.
Tot zilele acestea, MAE informa românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franța, că în țară a fost emis Cod roşu de inundaţii.
În noiembrie 2024, inundațiile au luat cu asalt sudul Italiei, în Sicilia. În zona Catanese situația este și mai gravă, scrie Corriere della Sera.