Exclusiv „Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unui cercetător în securitate de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno-americane
0Expert în securitate, Antonia Pup este cercetător și predă la prestigioasa Universitate Georgetown din Washington, iar în același timp predă la Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor privind competiţia strategică dintre SUA şi Partidul Comunist Chinez. Într-un interviu pentru „Adevărul”, Antonia Pup recomandă urgentarea vizitei lui Nicușor Dan la Casa Albă și explică cu ce argumente îi putem determina pe americani să pună mai mult preț pe relațiile bilaterale.
Adevărul: Redimensionarea forțelor militare americane de la baza Kogălniceanu, termen „cosmetizat” pentru că ar trebui să o numim retragere parțială, i-a luat pe mulți prin surprindere, deși despre reorientarea SUA spre Indo-Pacific se tot vorbește de cel puțin 15 ani. Ce ar mai putea să facă acum autoritățile române?
Antonia Pup: Președintele României, la un minim, ar trebui să-l sune pe președintele american Donald Trump pentru a afla la ce nivel al deciziei a fost asumată această mutare a trupelor. Este vorba doar despre o decizie a Pentagonului sau este o decizie asumată pe întreaga verticală de putere a statului american? Această decizie bruscă de relocare a trupelor impactează deocamdată doar România din întreagă Europa, ceea ce este suspicios, mai ales că autoritățile de la București au o fidelitate istorică în raport cu partenerul strategic american.
Ce riscuri decurg de aici, mai ales că avem o asimetrie tot mai evidentă între nordul flancului estic și sudul acestuia?
Această decizie va invita la și mai multă agresiune din partea Federației Ruse, care este probabil foarte încântată să vadă această mostră de dezbinare transatlantică. Ne putem aștepta la o creștere a ritmului atacurilor hibride, la o activare a operațiunilor de dezinformare, dar și la alte tipuri de provocări, pentru a fi testați. Pe flancul estic al NATO astăzi s-a produs o falie, o asimetrie, care a fost de fapt resimțită în întreagă perioadă 2016-2022, când în nordul flancului (Regiunea Baltică) am avut o prezență de tipul „enhanced forward presence”, iar în sudul flancului (regiunea Mării Negre) o prezență mai redusă, de tipul „tailored forward presence”. Ca un rezultat, Marea Baltică este astăzi un lac NATO, iar Marea Neagră este un teatru de război. Președintele Dan ar trebui să convoace CSAT pentru a coordona un plan de răspuns pentru a umple acest gol, iar ministrul de externe să înceapă un turneu diplomatic la Londra, Paris, Berlin, Bruxelles și Varșovia, de unde să adune resurse suplimentare pentru a ne rezolva nevoile de descurajare.
Ce e de făcut
În ce privește relațiile româno-americane, ce e de făcut și cu ce ar trebui să începem?
Evident că mai sunt multe alte paliere pe care cred că trebuie să lucrăm în relația cu SUA, nu doar să ne îmbunătățim retorica față de partenerul strategic. Sper să se grăbească și domnul președinte cu o vizită aici pentru că zic eu că se închide o fereastră de oportunitate cu cât vom merge mai în profunzimea anului 2026.
Problema este că la anul vor fi alegeri parțiale, „midterms”, alegeri pentru Congres. Dacă ne uităm când o să aibă loc acele alegeri vedem că ele vor fi în luna noiembrie a anului 2026 și putem trage concluzia greșită că mai este suficient timp până atunci. În realitate, problema este că în majoritatea statelor câștigătorul se decide, de fapt, în alegerile primare. Acestea încep în martie și țin ocupată toată perioada de primăvară. Și atunci toată lumea aici deja este într-o cursă contra-cronometru pentru bani, pentru fundraising (n.r. - strângere de fonduri), pentru atenția administrației Trump, pentru tot felul de endorsements și așa mai departe. Și zic eu că nu ar trebui să cădem în capcana asta și să credem că avem tot timpul din lume pentru ca Statele Unite ale Americii să-și ia alte angajamente internaționale față de state terțe, fiindcă nu e deloc așa și chiar suntem destul de presați de timp. Și de asta zic eu că poate că am avea nevoie ca președintele să vină aici ceva mai repede, să prioritizeze. Deci sfatul meu ar fi să se grăbească, pentru că această fereastră de oportunitate este tot mai restrânsă și pentru că specificul politicii externe americane în mandatul Trump este foarte intim legat de percepția președintelui Trump față de anumiți lideri sau alții. Și atunci eu înțeleg că aparatul politico-diplomatic din România este cumva mai reținut în a organiza această vizită până nu se, cum a zis chiar președintele, reglează lucrurile la nivelurile inferioare ale administrației, adică până nu se reglează lucrurile la nivel tehnic
Și e o percepție greșită?
Problema este că noi tindem să operăm cu aceste concepte de organizare a aparatului decizional de politică externă americană care erau valabile poate pe vremea președintelui Joe Biden sau în timpul primei președinții a lui Donald Trump. Pe atunci conta foarte mult ce spune, sau conta oricum mult mai mult decât contează acum ce hotărâri se iau în eșaloanele inferioare ale deciziei americane.
Trump s-a schimbat
Dar ce s-a schimbat mai exact la Washington?
Acum suntem la Washington într-un scenariu în care instituții precum Consiliul pentru Securitate Națională, care avea în atribuții să contureze acele opțiuni de politică externă și de securitate pentru președinte, nu mai contează atât de mult. Contează foarte mult și epicentrul deciziei de politică externă s-a mutat, zic eu, de la Departamentul de Stat și de la Consiliul pentru Securitate Națională mult mai mult în proximitatea președintelui.
Și ce ar fi de făcut în acest caz?
Pentru asta e nevoie de un contact direct între cei doi președinți. Acest lucru va putea să schimbe jocul în relația cu americanii și ar trebui să privim asta cu mai puțin defetism.
Cum ați vedea viitoarea întâlnire dintre cei doi președinți?
Eu cred că președintelui Trump îi va plăcea de președintele Nicușor Dan și o să vă spun și de ce. Președintele Trump este un afacerist. Oamenii, în general, dar mai ales oamenii de afaceri, cei care vor să facă bani, prețuiesc oamenii deștepți. Și nu deștepți neapărat din punct de vedere social, dar inteligenți și bine mobilați pe partea aceasta de competențe STEM, competențe matematice, gândire științifică, cum este profilul președintelui Nicușor Dan. Așa că eu aș fi un pic mai încrezătoare în capacitățile noastre de a crea această conexiune la nivelul cel mai înalt.
Unde a greșit România față de Trump
Vorbeați de defetism, așa că am să vă întreb dacă nu cumva România a pariat exclusiv pe democrați și pe fostul președinte Joe Biden și pe candidata Kamala Harris, la alegerile de anul trecut, ceea ce ar fi mai greu de trecut cu vederea de către Trump și actuala sa administrație?
Cred că este nevoie un răspuns mai nuanțat aici. Într-adevăr, simt și eu că majoritatea politicienilor români sau și chiar majoritatea diplomaților de cealaltă parte a spectrului se simt mai confortabil cu o administrație democrată. De ce? Pentru că este mai predictibilă.
Pentru că președintele Biden a fost ultimul transantlantist de la Casa Albă. A fost un om care cunoștea valoarea NATO foarte intim pentru că el a fost înainte președintele Comisiei de Afaceri Externe din Senat. Într-adevăr, se resimte și din perspectiva asta că, poate, conexiunile noastre cu partea democrată sunt mult mai solide, iar cele cu republicanii suferă puțin.
De cealaltă parte, am văzut că ambasadorul nostru Andrei Muraru a dat un interviu în proximitatea alegerilor de anul trecut din SUA în care a prezentat și relațiile foarte bune pe care România le are cu Trump. Acum, evident, noi trebuie să facem cum a spus secretarul general al NATO, Mark Rutte. Să negociem, să dansăm cu cine este pe ringul de dans. Exact așa a spus Rutte. Adică, nu avem noi a formula preferințe inclusiv atunci când vine vorba de alegeri. Ceea ce noi trebuia să facem, în schimb, și nu cred că am făcut, iar acum plătim un preț, este să ne conturăm niște scenarii la nivelul administrației publice a României.
Dezvoltați puțin ideea...
Dacă vine Kamala Harris se întâmplă asta, dacă vine Donald Trump se întâmplă asta pentru România și trebuie să facem această schimbare foarte rapidă, să mergem cu niște scenarii personalizate. Așa ar trebui procedat. Noi ne-am bazat pe faptul că lucrurile au stat foarte bine și că modul în care se făcea politică externă în timpul președinției Trump 1 ne-a convenit, așa că am translatat asta la timpul prezent, la cel de-al doilea mandat Trump. Dar cei doi președinți, dacă aș putea să spun așa, primul președinte Trump și al doilea președinte Trump sunt foarte diferiți!
Ce s-a schimbat în toți acești ani la președintele Trump și în ce măsură și-a schimbat felul de a vedea politica externă?
Spuneam că cei „doi” Trump sunt diferiți. Și asta se vede din modul în care percepe inclusiv competiția strategică cu China, la preocupări. Acum avem un președinte Trump care este mult mai preocupat de moștenirea sa personală, politică, de modul în care acesta va putea să se branduiască ca un facilitator de pace și de consens la nivelul scenei internaționale, pentru că miza sa acum este să intre în galeria celor mai de succes președinți americani cu niște mize foarte concrete. De aici și obsesia pentru Premiul Nobel pentru pace. Și vedem că, inclusiv în acel proiect 2025 care a fost lansat de Fundația Heritage, principalul think tank care furnizează idei și personal pentru administrația americană actuală, din câteva sute de pagini nu aveam nici măcar un capitol, cred că doar o pagină cu referire la Europa. În schimb, același document era mult mai cuprinzător în ce privește inclusiv regiunea arctică sau asiatică, iar spațiul dedicat lor mult mai extins.
Unde a greșit sau greșește România, dacă nu cumva toată Europa?
Eu zic că am fost un pic prea naivi când a venit vorba de venirea acestui președinte. În mediile intelectuale occidentale, de exemplu în Franța, chiar și la Bruxelles, analiștii încă de atunci își formulau aceste scenarii. Noi nu le-am avut și ne-am bazat pe faptul că oricine va veni, ne va fi bine.
Trebuie să fim mai tranzacționari
Și ce am putea face acum ca să redresăm cumva situația? Cum ar trebui să negociem cu americanii?
Ne va fi bine în măsura în care vom ști să ne adaptăm și în măsura în care, zic eu, președintele Nicușor Dan va fi capabil să pună pe masa americanilor, pe masa președintelui Trump, un pachet concret de deal-uri, de tranzacții pe care să-l abordăm în relația bilaterală, de investiții și de a promova România ca un partener în care SUA vor putea să aibă încredere în Europa. Asta am văzut inclusiv în alegerea termenilor în acea declarație care a fost lansată de Departamentul de Stat după întâlnirea ministrului de externe român cu șeful diplomației americane Marco Rubio. S-a folosit termenul de furnizor de securitate pentru România la Marea Neagră. Adică așteptările Statelor Unite de la România sunt ceva mai mari. Pentru că am dovedit că suntem un partener pentru această regiune. Faptul că găzduim acel centru de pregătire F16, faptul că baza de la Mihail Kogălniceanu va fi modernizată pentru a deveni o bază mai militară, mai importantă și mai puternică decât Rammstein, pentru NATO.
Aici trebuie să ne facem parte și să modernizăm și să investim și să fim mai vigilenți în ceea ce privește corupția și alte riscuri. Dar furnizori și nu beneficiari. Asta înseamnă că SUA, pe măsură ce își schimbă prioritățile, și asta vom vedea în strategia de apărare a Statelor Unite care urmează să fie lansată în această toamnă, au nevoie de aliați de încredere în Europa pentru a delega din aceste responsabilități de securitate și cred că, cel puțin în ceea ce privește flancul estic al NATO, România poate să fie un asemenea aliat.
Și se așteaptă de la noi nu doar buget pentru apărare, la acel 3,5% pentru cheltuieli de înzestrare care a fost agreat la nivelul NATO la ultimul summit din Olanda, din iulie, dar, aș zice eu, și inițiative politico-militare mai robuste, cum ar fi acest hub pentru securitate la Marea Neagră pe care ne zbatem să îl operaționalizăm. Am văzut că a fost chiar săptămâna aceasta Reuniunea miniștrilor de Afaceri Externe din Uniunea Europeană în formatul Consiliului pentru Afaceri Externe la nivel UE și ministrul Oana Țoiu a spus că este imperativ să se operaționalizeze acest hub. Problema este că Uniunea Europeană în acea abordare strategică a Uniunii Europene față de securitate la Marea Neagră a prevăzut acest hub să fie mai mult un rol reactiv, adică colectăm informații, monitorizăm ceea ce se întâmplă în spectrul maritim.
Aici cu ce am putea veni în plus, în așa fel încât să le arătăm americanilor și nu numai că putem fi și noi mai activi, că avem idei și am fi capabili să ducem o politică mai proactivă?
Cred că România ar putea să vină cu o viziune pentru operaționalizarea acestui hub, inclusiv pentru a integra lecțiile de război ale Ucrainei în partea aceasta de război naval modern. Și pe lângă doar a monitoriza și doar a face schimb de informații, ar trebui să facem și un pas pentru a creiona la partea sudică a flancului estic al NATO, în regiunea Mării Negre, o veritabilă comunitate de securitate așa cum avem în partea de nord a flancului. Pentru că vedem că odată cu aderarea Suediei și Finlandei la NATO, Marea Baltică a devenit un lac NATO. În schimb, Marea Neagră este acum un teatru de război. Iar pentru asta avem nevoie să lucrăm și cu parteneri precum Turcia. Românii ar trebui să invite Turcia să fie un partener în acest hub de securitate și să avem inclusiv exerciții militare comune, evident după ce situația din Ucraina se va stabiliza, în aceste formate regionale. Doamna ministru Țoiu a mai spus într-un interviu că este inacceptabil ca voința a 26 de state membre ale Uniunii Europene să fie blocată de un singur vot. Adică, practic, că s-ar dori eliminarea veto-ului în deciziile de afaceri externe ale Uniunii Europene, de poziționare externă, dar și subgrupa politicii externe și de securitate europeană, care este politica de apărare comună. Și că asta se sesizăm că ar fi ceva ce poate ministrul de Externe al României dorește să acceseze împreună cu echipa dumneaei ca o oportunitate de afirmare pentru România. Aici mă aflu în divergență față de poziția Ministerului Afacerilor Externe. De ce? Eu nu cred că mai este o miză acum să renunțăm la acest veto. Înțelegeam dacă eram mai activ să renunțăm la acel veto pentru că aveam un interes imediat să grăbim aderarea la zona Schengen. Am înțeles atunci, era vorba de interesul național. Dar costurile politice ale unei asemenea decizii care ar presupune modificarea Tratatului Uniunii Europene zic eu că sunt foarte mari, iar beneficiile strategice pentru a elimina acest veto sunt cam mici.
Cum va arăta viitorul Uniunii Europene
Și cum ar trebui să arate viitorul politicii externe europene?
Cred că viitorul politicii externe europene va fi în afara Tratatelor Uniunii Europene. Va fi în formate mini-laterale, mai agile, pe modelul coaliției celor binevoitori, Coalition of the Willing, în care vom vedea, în loc să pierdem atât de mult timp, să modificăm tratate, să ne asigurăm că toate statele se vor angaja la această modificare și nu cred că va fi cazul. Pentru că cine ar vrea să renunțe la dreptul de veto? Ungaria, Cehia, Slovacia, sigur nu. Așa că este, din punctul meu de vedere, un demers falimentar din start.
Și atunci ce ar trebui să facă România?
Ar trebui ca România, zic eu, și Ministerul Afacerilor Externe să conducă acest efort, să se mobilizeze pentru a crea această comunitate de securitate la Marea Neagră și pentru a aduce parteneri europeni mai aproape de Marea Neagră. De exemplu, Regatul Unit, în cel mai recent review strategic lansat de ministerul lor de Apărare, a menționat Marea Neagră ca fiind o zonă de interes strategic pentru britanici. M-aș mobiliza pentru a crea alianțe militare cu Polonia, cu Turcia, de a lucra în aceste formate mai mici, dar mai eficiente.
În loc să ne afundăm în dezbateri nesfârșite despre cum luăm acele decizii, haideți să le luăm și să acționăm înainte de toate, pentru că situația de securitate europeană o impune. Și dacă acum cinci ani, când a avut loc conferința pentru viitorul Uniunii Europene, avea rost să discutăm despre modificarea tratatelor pentru o politică externă mai agilă, mai rapidă, mai puțin reactivă, acum nu cred că mai avem acest lux și ar trebui să acționăm. Și mai mult decât să acționăm, să o facem inclusiv cu partenerii care sunt în afara Uniunii Europene, dar fără de care nu putem vorbi de securitate europeană. Și aici nu e vorba doar de Turcia, ci și Regatul Unit.
Revenind la americani, ce proiecte comune le-ar reține atenția și ar avea potențial să ne facă să câștigăm și noi din ele?
O să încep cu două proiecte pe care le consider foarte importante. Noi vorbim foarte mult despre faptul că avem resurse energetice, avem o situație energetică favorabilă nouă, că suntem siguri din acest punct de vedere, pentru că avem aceste resurse importante, mai ales cele din Marea Neagră, dar și proiectele pe care noi ne-am angajat să le facem cu Statele Unite pentru a deveni mai siguri din această perspectivă. De exemplu, proiectul cu reactoarele modulare mici, unde avem statutul de pionieri.
Problema este că noi folosim această carte a independenței energetice mai mult cu valoare retorică decât cu valoarea de a o mobiliza către proiecte concrete. Și eu aș cupla această conversație a independenței energetice cu posibilitatea ca noi să folosim aceste resurse energetice în dialog cu companiile de tehnologie americane. Ca să atragem companii, de exemplu, care sunt active pe zona de inteligență artificială, pentru că România va putea deveni o destinație foarte bună pentru centre de date pe zona aceasta de inteligență artificială, având în vedere faptul că ele au mare nevoie de energie. Și aici mă bucur că Ministerul Energiei și Guvernul au început timid o reforma în energie pentru a scădea taxele și a scădea prețurile în domeniu.
Cred eu că aici este un teritoriu unde trebuie să fim mai ambițioși. Asta ar trebui să punem în practică, să cuplăm partea de energie cu partea de a atrage transfer tehnologic. Și avem și oportunitatea faptului că președintele Trump a renunțat la acel cadru de difuzare a soluțiilor AI, care ne plasa nu într-o lumină foarte favorabilă, pentru că noi nu eram văzuți în administrația precedentă ca un partener foarte sigur pentru a atrage soluții de inteligență artificială, ci doar un partener de rangul al doilea.
Acum avem acel AI Action Plan lansat de președintele Trump, care spune că Statele Unite se vor preocupa să negocieze bilateral cu partenerii în care pot avea încredere pentru a transmite aceste soluții de inteligență artificială americane în statele partenere. Și acest framework bilateral, acest cadru bilateral, zic eu că este mai avantajos pentru România. Tocmai că avem aceste resurse energetice și avem un parteneriat strategic cu SUA în domeniul energiei foarte solid.
Vedeți semnale pozitive aici?
Prima întâlnire bilaterală cu un oficial al administrației Trump a fost între miniștrii de energie, între, era la acel moment, Sebastian Burduja și secretarul Wright de la Departamentul de Energie. Deci asta spune multe pentru că Ministerul Energiei poate să fie văzut ca un al doilea minister al Afacerilor Externe pentru a relansa acest parteneriat strategic cu Statele Unite.
Și cum altfel ne-am mai putea crește valoarea de întrebuințare, pentru a fi mai importanți în negocierile cu Trump?
Consider că ar trebui să ne actualizăm o altă dimensiune a parteneriatului strategic dincolo de palierul militar, palierul energetic și anume diplomația mineralelor critice. România are resurse importante de minerale critice. Am putea să devenim și mai importanți, și asta printr-o investiție a unui partener american care deja este pe piața românească, e o investiție de un miliard de dolari. Amerocap se numește, e o firmă de capital privat care investește într-un proiect pentru a genera magneziu, pentru a prelucra magneziu. În momentul de față, Uniunea Europeană depinde în proporții de peste 90% de importurile de magneziu din China. Când acest proiect va putea să devină unul final, România va putea să genereze până la 50% din nevoia Uniunii Europene în acest sens.
În ce măsură sunt interesați americanii de resursele României?
Guvernul României a accesat trei proiecte strategice prin instrumentul de finanțare european pentru a-și dezvolta aceste capacități de extragere și de producție. În momentul de față la Washington - și am văzut asta în întâlnirea dintre prim-ministrul australian și președintele Trump, că aproape toată agenda discuțiilor a fost conturată în jurul acestor minerale critice, de care Statele Unite are nevoie pentru a deveni mai puțin dependentă de China și pentru a-și putea asigura necesarul în cazul unui război care ar putea începe în Indo-Pacific. Și mai avem resurse importante de grafit, de exemplu, tot la fel foarte important inclusiv pentru aplicații militare, dar și pământuri rare pe care România ar putea să le exploreze.
Nu ne-am preocupat nici măcar de propria avuție
Și ce ne oprește să facem acest lucru și să le exploatăm în sfârșit?
Întâi de toate ar trebui, și asta este o problemă pe care inclusiv Ucraina o are, nu avem mapate aceste resurse. Și din cauza asta le-a fost foarte greu ucrainenilor, de exemplu, atunci când au parafat acordul din luna mai cu Statele Unite pentru a exploata aceste minerale critice în comun. Ar trebui mai întâi să le cartografiem și să știm exact unde sunt, pentru ca apoi să mergem în dialogul cu companiile americane și să atragem capital pentru a ne dezvolta capacitățile, nu doar de a le extrage, dar și de a le prelucra.
Asta este important pentru că tot ceea ce văd acum de aici, în materie de redesenare a relațiilor externe, se face ținând cont de acest pilon al materialelor critice.
Mai devreme sau mai târziu se va încheia războiul din Ucraina și se va trece la reconstrucția acestei țări. Cum ar putea să participe România și cum am putea să colaborăm aici cu americanii?
Eu aș mai miza pe faptul că România va putea să joace un rol foarte important în arhitectura de securitate europeană post-războiul din Ucraina. Și nu doar având în vedere poziția noastră geostrategică, pentru că tindem să ne focalizăm doar pe poziție, doar pe ceea ce avem deja, ce ne-a fost dat, resurse minerale, poziție geografică.
Nu atâta de mult investim în a mobiliza, să transformăm aceste poziții statice în beneficii concrete pentru interlocutorii noștri geopolitici. Această bază Mihail Kogălniceanu din Constanța va fi foarte importantă în cazul în care Statele Unite vor decide să participe la acordarea de garanții de securitate pentru Ucraina pe partea aeriană, nu există un alt loc mai bun pentru a observa ceea ce se întâmplă în Ucraina și a putea interveni pe partea aeriană decât România. Și mai mult decât atât, mai vreau să introduc un aspect.
România are instrumente de politici publice foarte robuste pentru a face acest screening în materie de investiții străine, pentru a bloca investiții străine dubioase din partea actorilor care au o agenda strategică opusă nouă, partenerilor euroatlantici. Noi avem o comisie de screening a investițiilor străine, una dintre primele care au devenit operaționale în România, care este modelată după comitetul american de screening a investițiilor străine. O temă la care eu lucrez acum este să mă uit la cum ar putea arăta influența Chinei în reconstrucția Ucrainiei.
Reconstrucția Ucrainei este un proiect care, potrivit ultimelor estimări ale Băncii Mondiale, ar costa undeva peste 500 de miliarde de dolari. Am avut din 2022 până în 2025 numeroase conferințe în care s-a tot discutat sprijinul pentru reconstrucția Ucrainei și s-au colectat la nivel de acorduri, de declarații de intenție, în valoare de cam 200 de miliarde, deci jumătate din cât e nevoie. Va fi un proiect imens.
Și noi nu avem ca europeni, și nici măcar americanii nu au, spațiul fiscal, bugetar, pentru a susține un effort atât de mare. Și atunci cine ar putea să vină să își arate generozitatea? China, partenerul principal rival strategic al Statelor Unite. Eu pledez pentru ca Statele Unite și România să articuleze un scut pentru securitate economică pe flancul estic. Deci vom avea nevoie de un astfel de scut economic, pentru că țări ca Rusia și China vor încerca să profite și să vulnerabilizeze zona.
Se încarcă comentariile...
