Loredana deschide Bamboo - Mamaia
0Staţiunea estivală se pregăteşte intens pentru inaugurarea unui nou club În perioada 1-3 mai se ţin lanţ petrecerile în Mamaia, odată cu deschiderea oficială a clubului Bamboo,
Staţiunea estivală se pregăteşte intens pentru inaugurarea unui nou club
În perioada 1-3 mai se ţin lanţ petrecerile în Mamaia, odată cu deschiderea oficială a clubului Bamboo, varianta constănţeană.
Clubul va avea o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi şi o capacitate de 3.000 de persoane. Pe toată durata sezonului estival, noul club Bamboo va fi amplasat în zona complexului sportiv Mamaia, de pe bulevardul Mamaia.
După petrecerea de pe 1 Mai, seara de 2 mai este ocupată de un recital extraordinar al Loredanei Groza, acompaniată de formaţia Agurida. Pe 3 mai, începând cu ora 20.30, clubul aşteaptă fanii starului italian Zucchero, care va veni la invitaţia Companiei Events pentru un concert extraordinar.
Show-ul face parte dintr-un turneu de promovare a compilaţiei "All the best". Alături de Pavarotti şi Eros Ramazotti, Zucchero este inclus pe lista artiştilor italieni care au cucerit lumea cu un sound unic cu influenţe rock, blues şi soul.
Finalul anilor '80 i-au adus recunoaşterea internaţională prin colaborările cu Miles Davis şi Eric Clapton. În anul 1991, publicul l-a adorat pentru piesa "Senza una Donna", un duet reuşit cu Paul Young.
Preţul unui bilet variază între 89 lei şi 350 lei pentru zona VIP. În seara concertului, un bilet de intrare va costa 120 lei, iar publicul va avea acces în limita locurilor disponibile.























































