Judecătorii l-au extras din arest pe baronul Nicuşor
0Magistraţii constănţeni au decis că Nicuşor Constantinescu poate fi cercetat şi în libertate. Asta după ce nu de mult judecătorii susţineau la unison cu procurorii că baronul a încălcat flagrant şi fără nicio justificare obligaţiile impuse şi că sfidează constant organele judiciare.
După ce l-au căutat prin toată lumea şi au trimis zeci de solicitări prin care cereau extrădarea lui Nicuşor Constantinescu, acuzat în patru dosare de comiterea mai multor fapte de corupţie, procurorii anticorupţie au avut surpriza să afle că acesta a fost eliberat din arest. Mai exact, la sfârşitul săptămânii trecute magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis că Nicuşor Constantinescu poate fi anchetat şi sub control judiciar admiţând astfel solicitarea acestuia de înlocuire a arestului preventiv, în dosarul privind nefinanţarea Centrului Militar Zonal în care este acuzat de abuz în serviciu.
Asta, în condiţiile în care, cu numai câteva zile în urmă, judecătorii Tribunalului din Constanţa hotărâseră că baronul trebuie să fie cercetat în continuare în stare de arest. „Reaua-credinţă de care a dat dovadă inculpatul în încălcarea obligaţiilor impuse în sarcina sa reiese, fără îndoială, din atitudinea acestuia, inculpatul nefăcând nimic altceva decât să sfideze constant organele judiciare, înţelegând să încalce în mod flagrant obligaţiile impuse în sarcina sa, fără nicio justificare”, spuneau şi magistraţii Tribunalului Bucureşti în motivarea sentinţei prin care confirmau mandatul de arestare preventivă emis când Constantinescu refuza să se întoarcă din America.
Ce nu are voie baronul Nicuşor
Astfel, Nicuşor Constantinescu – pentru care s-a cerut arestarea preventivă după ce a fost filmat fumând pe o terasă din New York în timp ce în ţară transmitea că nu se poate întoarce pentru a răspunde întrebărilor procurorilor pentru că este internat în spital – va fi cercetat sub control judiciar. Iar în scurt timp, ar putea scăpa şi de această măsură preventivă. Asta după ce magistraţii Curţii Constituţionale au stabilit că măsura este neconstituţională.
Până atunci, însă, conform hotărârii dată vineri de Curtea de Apel Constanţa, Nicuşor Constantinescu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la Poliţia Constanţa, conform programului de supraveghere întocmit de poliţişti sau ori de câte ori este chemat. El nu are voie să părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a organului care a luat măsura controlului judiciar, să nu ia legătura şi să nu comunice cu martorii şi experţii din dosar sau cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa, direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare, şi nici cu personalul de la Consiliul Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni.
Traseul SUA-România, cu escală în Turcia
Procurorii anticorupţie s-au străduit patru luni să-l readucă în ţară pe Nicuşor Constantinescu, cel care în iunie a plecat în Statele Unite ale Americii pentru o operaţie, deşi era sub control judiciar şi i s-a impus să se întoarcă într-o lună acasă. La cererea procurorilor anticorupţie, instanţa a constatat că baronul de Constanţa nu a respectat termenii controlului judiciar şi au emis mandat de arestare pe numele lui, fiind dat în urmărire internaţională. Autorităţile SUA au respins cererea procurorilor de extrădare a lui Constantinescu, pe motiv că infracţiunea de abuz în serviciu nu este pedepsită pe teritoriul de peste ocean, dar nici nu i-au mai prelungit viza de şedere în SUA.
La începutul lunii noiembrie, Nicuşor Constantinescu a părăsit teritoriul SUA pentru a nu fi extrădat pentru şedere ilegală. A aterizat în Turcia, unde a fost aşteptat de poliţişti de frontieră care l-au şi reţinut. Baronul a revenit în România şi a fost încarcerat pentru 30 de zile. „Haideţi să încetăm cu arestările astea, să începem şi noi o chestiune de normalitate, nu o chestiune în care să ne arestăm unii pe alţii preventiv şi până la urmă să constatăm că, de fapt, nu-i condamnat nimeni, din păcate”, a declarat Constantinescu la ieşirea din penitenciar.