Judecătorii au contopit toate pedepsele lui Sorin Ovidiu Vîntu. Cât mai stă fostul mogul în spatele gratiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Ovidiu Vîntu are de executat o pedeapsă de 11 ani de închisoare, asta după magistraţii au contopit mai multe condamnări primite de fostul mogul în ultimii ani. Vîntu mai are, totuşi, un dosar pe rol, în care este acuzat că i-ar fi dat fostului şef al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, 1 milion de euro pentru ca acesta să-l numească pe Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Decizia de contopire a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti la sfârşitul lui noiembrie şi este definitivă.

Sorin Ovidiu Vîntu are condamnări definitive în două dosare puternic meditatizate: cel 8 ani de închisoare primiţi în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii şi 10 ani de închisoare primiţi în dosarul Petromservice, scrie ziare.com.

De altfel, afaceristul mai are alte două condamnări definitive: una în dosarul privind şantajarea fostului deputat PSD Sebastian Ghiţă şi una privind favorizarea lui Nicolae Popa, fostul director Felsor.

Sorin Ovidiu Vîntu este, în prezent, în spatele gratiilor, executând pedeapsa de 10 de ani închisoare în dosarul Petromservice, sentinţa având şi alte pedepse contopite. 

Din pedeapsa totală de 11 ani ani, Sorin Ovidiu Vîntu va putea să scadă perioadele în care s-a aflat în arest sau a fost încarcerat în nesfârşita serie de dosare în care a fost implicat. De le 9 septembrie 2010 până astăzi, fostul mogul a fost în spatele gratiilor de 7 ori, pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp. Astfel, acesta a stat închis 7 zile în septembrie 2010, o zi în aprilie 2012, de la 29 aprilie la 16 iunie 2011, o altă săptămână în noiembrie 2011, de la 21 iunie 2012 la 1 mai 2013, de la 25 ianuarie 2014 la 19 noiembrie 2014. În prezent, Vîntu se află în puşcărie din 22 iulie 2016.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite