Jean Pădureanu rămâne în închisoare. Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv cererea acestuia de întrerupere a pedepsei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jean Pădureanu, fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, îşi va ispăşi în continuare pedeapsa, asta după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins definitiv cererea acestuia de întrerupere a executării. Pădureanu a fost condamnat, în martie 2014, la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul „Transferurilor”.

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut astfel decizia dată pe 12 iunie de Tribunalul Ilfov.

Instanţa a dispus atunci, după ce a analizat expertiza medicală efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală, că nu este necesară întreruperea executării pedepsei lui Jean Pădureanu, întrucât bolile de care acesta suferă pot fi supravegheate şi tratate şi în reţeaua penitenciară.

Pe 23 septembrie, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că a primit o cerere de graţiere a pedepsei lui Jean Pădureanu, care este în curs de soluţionare, precizând că probabil în una-două săptămâni va fi dat un răspuns.

În prezent, Jean Pădureanu este încarcerat la Spitalul Penitenciarului Jilava unde îşi execută pedeapsa primită în dosarul „Transferurilor”.

Jean Pădureanu are pierderi de memorie şi merge cu însoţitor

Avocatul lui Jean Pădureanu declara pe 12 iunie că decizia Tribunalului Ilfov, ca acesta să rămână încarcerat, nu este corectă, întrucât starea sa de sănătate se agravează pe zi ce trece, are pierderi de memorie şi merge cu însoţitor.

Decizia Tribunalului Ilfov a fost contestată de Jean Pădureanu pe 18 august, la Curtea de Apel Bucureşti.

Fostul preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa a fost condamnat definitiv, pe 4 martie, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, în dosarul privind transferul unor jucători. 

Alături de Jean Pădureanu, au fost condamnaţi, în dosarul Transferurilor, George Copos, la trei ani şi opt luni, Mihai Stoica, la trei ani şi şase luni, Cristian Borcea şi Ioan Becali, la câte şase ani şi patru luni, Victor Becali, la patru ani şi opt luni, Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună şi zece zile, Gheorghe Neţoiu, la trei ani şi patru luni de închisoare, toţi fiind încarceraţi din 4 martie.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Robert Cazanciuc: „Am primit o cerere de graţiere a lui Jean Pădureanu. Răspundem în una-două săptămâni”

Jean Pădureanu este imobilizat la pat după ce şi-ar fi fracturat două coaste

Jean Pădureanu rămâne în detenţie, deşi are Alzheimer. Decizia nu este definitivă

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite