Jean Pădureanu, eliberat condiţionat din Spitalul Penitenciar Jilava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jean Pădureanu, fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, a fost eliberat condiţionat după ce a executat un an şi trei luni din pedeapsa de trei ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul „Transferurilor”. Decizia judecătorilor de la Tribunalul Ilfov este definitivă.

Întrebat, la ieşirea din unitatea de detenţie, dacă a beneficiat de un tratament bun în perioada în care a fost încarcerat, Jean Pădureanu a răspuns afirmativ, adăugând că va merge acasă, la Bistriţa. „Mă duc acasă şi mă apuc de treabă”, a spus Pădureanu.

Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa a mai spus că s-a descurcat foarte bine în penitenciar. „Colegii de serviciu, prietenii au avut grijă şi m-au alimentat foarte bine", a adăugat Jean Pădureanu.

Întrebat dacă va merge la control la spital, Pădureanu a spus că va merge la Bistriţa.

Totodată, el a spus că, în ultimul an, a fost preşedinte de onoare la echipa de fotbal Gloria Bistriţa, susţinând că oraşul „a câştigat o gură de oxigen” prin eliberarea sa.

Întrebat de ce spune acest lucru, Pădureanu a răspuns: „Ştie că fac treabă unde mă pun să fac treabă. Ştiu că lucrurile se vor îndrepta la fotbal”.

Întrebat cum de a ajuns de la preeşedinte de club de fotbal la ipostaza de deţinut, Pădureanu a spus: „Se mai întâmplă greşeli în viaţă. O singură greşeală am făcut, am plecat din club acasă, pe jos. Am zis mă duc acasă, «hai că merg şi eu cu dumneata până acasă». Am fost acasă, nu am plecat de acasă, că am fost în arest la domiciliu arestat”.

Decizia de joi a magistraţilor după ce pe 12 iunie 2014, tot Tribunalul Ilfov, a respins cererea lui Jean Pădureanu de întrerupere, din motive medicale, a executării pedepsei, decizie confirmată de Curtea de Apel Bucureşti (CAB) pe 1 octombrie 2014.

Tribunalul a dispus atunci, după ce a analizat expertiza medicală efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală, că nu este necesară întreruperea executării pedepsei lui Jean Pădureanu, întrucât bolile de care acesta suferă pot fi supravegheate şi tratate şi în reţeaua penitenciară.

Jean Pădureanu este al doilea condamnat din dosarul „Transferurilor” care este eliberat. Primul care a ieşit din închisoare a fost George Copos care a fost eliberat condiţionat pe 7 aprilie, după ce a executat o treime din pedeapsa de 4 ani de închisoare.

În martie 2014, Jean Pădureanu a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în dosarul „Transferurilor”. Prin aceeaşi decizie a Curţii de Apel Bucureşti au mai fost condamnaţi şi George Copos, la 3 ani şi 8 luni, Mihai Stoica, la 3 ani şi 6 luni, Cristian Borcea şi Ioan Becali, la câte 6 ani şi 4 luni, Victor Becali, la 4 ani şi 8 luni, Gheorghe Popescu, la 3 ani, 1 lună şi 10 zile, Gheorghe Neţoiu, la 3 ani şi 4 luni de închisoare.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Robert Cazanciuc: „Am primit o cerere de graţiere a lui Jean Pădureanu. Răspundem în una-două săptămâni”

Jean Pădureanu este imobilizat la pat după ce şi-ar fi fracturat două coaste

Jean Pădureanu rămâne în detenţie, deşi are Alzheimer. Decizia nu este definitivă

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite