Ion Iliescu, trimis de la Spitalul Elias la Institutul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu. De ce suferă fostul şef al statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare CC Iliescu din Capitală, după ce medicii de la Spitalul Elias au decis că problemele sale de sănătate nu sunt de competenţa lor. Ion iliescu ar suferi de pericardita hemoragică. El a fost operat, iar în acest moment se simte bine.

UPDATE Fostul şef al statului a fost operat şi potrivit medicilor în acest moment se simte bine.

UPDATE Conform unor surse, fostul şef al statului suferă de pericardita hemoragică. „Pericardita hemoragică înseamnă că în jurul inimii e un lichid, acesta ar conţine sânge. E clar că lucrul acesta trebuie să fie analizat amănunţit prin mai multe investigaţii, respectiv o ecografie specială şi o tomografie computerizată.

Dacă e lichid, acesta trebuie eliminat, iar acest lucru se face prin mai multe proceduri. În funcţie de mersul investigaţiilor, e posibil ca eliminarea lichidului să fie continuată cu o operaţie pe pericard.

Nu e grav ca pe o inimă oprită, e o operaţie cu un oarecare risc”, a spus Mircea Cinteză.

În condiţiile în care Ion Iliescu are o intervenţie mai veche pe inimă, fiind vorba despre nişte stenturi care ţin deschise arterele inimii, Mircea Cinteză precizează că existenţa lor nu are nicio legătură cu pericardita, nici ca şi cauză, nici ca şi complicaţii.

„Este o intervenţie moderat de complicată, nu aşa complicată ca intervenţiile pe inimă propriu-zis, dar fiind în apropierea inimii poate să ofere un risc. Riscul este dat de cauza care va fi decelată pentru această pericardită cu sânge, nu se poate face decât cu investigaţii”, a adăugat cardiologul Mircea Cinteză pentru digi24.ro.

****

Ion Iliescu a fost în cursul acestei zile la Spitalul Elias, unde merge lunar pentru controale medicale. 

Fostul preşedinte a ajuns la Spitalul Elias cu propriul autoturism, plângându-se că are probleme respiratorii.

După ce a fost văzut de medici, aceştia au decis să îl transfere totuşi la Institutul C.C. Iliescu, pentru investigaţii suplimentare la inimă. 

Iliescu ar fi internat pe secţia de Terapie Intensivă şi ar urma să fie supus unei intervenţii chirurgicale, potrivit unor surse din spital. 

Fostul preşedinte Ion Iliescu, în vârstă de 89 de ani, a fost internat şi în 2018, la Spitalul Elias, din cauza unor probleme de tensiune. 

Ulterior, medicii i-au dat asigurări că nu este nimic grav şi l-au lăsat să plece acasă. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite