Ioana Anuţa, finalista Eurovision Junior

Slătineanca Ioana Anuţa (15 ani) a câştigat sâmbătă seară selecţia naţională Eurovision Junior cu melodia „Ai puterea în mâna ta”.
Competiţia a fost urmărită cu sufletul la gură de numeroşi slătineni. Fie că o cunoşteau pe Ioana Anuţa, fie că o văzuseră în ziare sau pe afişele împărţite prin oraş, cu toţii au votat-o şi s-au bucurat de succesul ei.
Cele mai mari emoţii le-au avut însă părinţii. „Ioana s-a simţit foarte bine pe scenă, iar la sfârşit toţi concurenţii s-au bucurat pentru ea“, a povestit Cosmina Anuţa, mama Ioanei.
Printre numeroasele premii şi distincţii obţinute de Ioana Anuţa se numără locul I la Cerbul de Aur Junior şi locul II la Mamaia Copiilor.
Tânăra ia lecţii de canto de la Crina Mardare şi a cântat cu băieţii de la Alb-Negru, cu Mihai Trăstariu, Anda Adam şi Nico.





















































