Instanţa dispune efectuarea unei expertize medico-legale în cazul Monicăi Iacob Ridzi, care a cerut întreruperea pedepsei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Ilfov a dispus, luni, efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se constate dacă Monica Iacob Ridzi suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Monica Iacob Ridzi a înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov un dosar prin care cere să-i fie admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei.

Înainte de a da un verdic, judecătorii vor să stabilească dacă boala de care suferă Monica Iacob Ridzi face imposibilă executarea imediată a pedepsei de cinci ai de închisoare şi dacă maladia nu poate fi tratată cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii.

”Dispune emiterea unei adrese la INML în vederea efectuării expertizei medico-legale şi la Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava în vederea prezentării condamnatei împreună cu actele medicale pe care le deţine la sediul INML”, a mai decis, luni, Tribunalul Ilfov, informează Mediafax.

Instanţa va relua dezbaterile în acest caz în 9 aprilie. Monica Iacob Ridzi ispăşeşte o pedeapsă de cinci ani de închisoare, la care a fost condamnatată pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

În acelaşi dosar, fosta consilieră a Monicăi Iacob Ridzi, Ioana Vârsta, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, tot pentru abuz în serviciu, iar George Răzvan Nica Udangiu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea unor drepturi.

Fostul ministru Monica Iacob Ridzi solicită să fie întreruptă executarea pedepsei pentru că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie.

Imediat după ce a fost încarcerată, Ridzi a reclamat condiţiile în care stau deţinuţii, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit şi că pentru un om bolnav ca ea condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.
 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite