Incredibila poveste a spionului sovietic care le-a salvat vieţile lui Churchill, Roosevelt şi Stalin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spionul sovietic Gevork Vartanian, care a contribuit la deturnarea unui complot nazist menit a-i ucide pe liderii Aliaţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a murit de cancer la Moscova, marţi, potrivit guvernului rus, citat de businessinsider.

Vartanian a avut o viaţă remarcabilă. Născut la 17 februarie 1924 în sudul Rusiei, în oraşul Rostov-pe-Don, el a călcat pe urmele tatălui său devenind agent sovietic la frageda vârstă de 16 ani.

Având numele de cod "Amir", sarcina sa a fost de a-i descoperi pe spionii germani şi britanici, misiune la care a excelat. Pe lângă faptul că el şi echipa sa au reuşit să descopere 400 de spioni germani în 1940-1941, conform SVR-ului (Serviciu de Informaţii Externe din Rusia), Vartanian s-a infiltrat în serviciul de informaţii al englezilor, fiind acceptat la un curs de pregătire pentru spioni organizat de britanici la Teheran. Vartanian a parcurs acest antrenament, apoi a transmis la Moscova informaţii despre şcoala britanică de spionaj.

El a devenit însă faimos pentru ajutorul important pe care l-a acordat aliaţilor anglo-americani. Lucrând în Teheran în noiembrie 1943, el şi grupul său s-au ocupat de urmărirea unei echipe speciale de agenţi germani care veniseră în capitala iraniană pentru a organiza un atentat la conferinţa interaliată la care participau Stalin, Roosevelt şi Churchill. Agenţii au fost capturaţi şi forţaţi să transmită la Berlin mesaje false ce au condus la abandonarea atacului. În mod incredibil, Vartanian avea la acel moment doar 19 ani. Ulterior, un film rusesc intitulat Teheran 43 a fost făcut despre evenimentele din acel an.

Vartanian a acordat un interviu, în 2007, pentru Ria Novosti în care a povestit în detaliu cum i-a învins pe spionii germani. El a atribuit succesul "norocului de a nu fi întâlnit niciodată un trădător".

şi soţia sa a fost spion sovietic, iar după război cei doi au lucrat împreună timp de 30 de ani. SVR-ul a declarat că Vartanian şi soţia s-au căsătorit de mai multe ori în locuri diferite ca parte a acoperirii lor. Gevork Vartanian s-a retras din SVR în 1992, lucrând în continuare ca antrenor pentru tinerii agenţi.

Oferind condoleanţe soţiei lui Vartanian, Goar, preşedintele rus Dmitri Medvedev l-a descris pe fostul agent ca un adevărat patriot care a participat la "operaţiuni speciale geniale ce au devenit o parte a istoriei serviciului de informaţii străine al naţiunii".

CITIŢI  CONTINUAREA PE SITE-UL REVISTEI HISTORIA

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite