Impactul reducerii debitului Dunării, discutat la nivel diplomatic. Miniștrii de Externe român și sârb au analizat posibilitățile unei acțiuni coordonate
Ministrul român al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și omologul său sârb, Marko Djuric, au discutat marți despre situația generată de „nivelurile excepțional de scăzute ale apei și impactul reducerii debitului Dunării asupra producției de energie nucleară”.

Potrivit șefei diplomației române, subiectul se află de mai mult timp pe agenda discuțiilor dintre cele două state, având în vedere proiectele energetice comune și planurile de dezvoltare care depind de debitul Dunării.
„În ultimul an am discutat frecvent despre acest subiect, dat fiind prioritatea pe care ambele țări o acordă proiectelor comune de producție de energie, dar și planurilor viitoare care depind de debitul Dunării, atât din ceea ce privește viitoarele reactoare 3 și 4, cât și obiectivele Serbiei, pentru care am semnat de curând memorandumul privind schimbul de analize și date de impact”, a scris Oana Țoiu pe platforma X.
Cei doi miniștri au analizat posibilitățile unei acțiuni coordonate pentru limitarea efectelor asupra navigației, economiei și traficului fluvial:
„Am discutat despre posibilitățile de acțiune coordonată a celor două țări pentru atenuarea consecințelor asupra navigației, economiei și funcționării traficului fluvial și îi mulțumesc pentru rapiditatea cu care am facilitat contactul direct producătorii de energie și experții care monitorizează situația, precum și pentru deschiderea de a identifica soluții.Am discutat, de asemenea, și despre necesitatea coordonării rapide și a schimbului de informații relevante între toate țările riverane Dunării, direct afectate de această situație”.
Ministrul român de Externe a mulțumit autorităților sârbe pentru cooperarea în gestionarea crizei și pentru facilitarea dialogului dintre specialiștii din domeniul energetic.
„O bună colaborare în perioade de criză, bazată pe dialog transparent și pe obiective care răspund atât nevoilor propriilor cetățeni, cât și intereselor regiunii, este esențială. Vom continua să ne informăm reciproc zilnic cu privire la evoluția situației”, a transmis Oana Țoiu.






















































