De ce criza energetică din România nu se va încheia odată cu revenirea debitului Dunării. Lecțiile alertei energetice fără precedent

Reducerea dramatică a debitului Dunării și riscul opririi unor capacități importante de producție au readus în prim-plan vulnerabilitățile sistemului energetic românesc. Deși situația actuală este legată de un fenomen meteorologic extrem și poate fi ameliorată odată cu revenirea nivelului apelor, criza scoate la iveală o problemă mai profundă: dependența unei părți importante din producția de energie de resurse afectate de schimbările climatice și nevoia urgentă de investiții în noi capacități, rețele și sisteme de stocare.

Seceta de pe Dunăre arată vulnerabilitatea energetică a României. Foto arhivă

Starea actuală de alertă energetică din România, declanșată de debitele record de scăzute ale Dunării, este o criză pe termen scurt, dar poate deveni un scenariu repetitiv în anii următori. Guvernul a solicitat marilor consumatori de energie electrică să își reducă utilizarea în orele de vârf, iar autoritățile au luat măsuri de urgență pentru menținerea funcționării infrastructurii energetice.

Debitul Dunării a coborât la aproximativ 1.500 de metri cubi pe secundă până la sfârșitul lunii iulie 2026, aproape de trei ori sub media sezonieră. Situația a determinat oprirea unui reactor de la Cernavodă, iar centralele hidroelectrice de la Porțile de Fier funcționează la mai puțin de jumătate din capacitate.

Problema nu este una izolată. Centrala nucleară Paks din Ungaria se confruntă cu dificultăți similare, iar reducerea debitelor afectează capacități energetice din mai multe state europene.

„Actuala situație arată că securitatea energetică nu mai depinde doar de existența unor capacități de producție, ci și de reziliența lor în fața unor fenomene extreme”, explică analistul eToro Bogdan Maioreanu.

Aproape jumătate din energia României depinde de apă

România are un mix energetic diversificat, însă o parte importantă a producției este legată direct sau indirect de resursele de apă. În ultimele 12 luni până în mai 2026, energia hidro a fost principala sursă regenerabilă din România, cu o contribuție de aproximativ un sfert la producția totală de energie electrică.

Energia nucleară a asigurat aproape 19% din producție, energia eoliană aproximativ 12%, iar energia solară circa 9%. În același timp, combustibilii fosili au reprezentat încă aproape o treime din mixul energetic, gazul având o pondere de aproximativ 17%, iar cărbunele aproape 11%. Importurile de energie electrică au acoperit, în medie, aproximativ 4,1% din consum.

Potrivit analistului eToro, această structură arată că România are nevoie nu doar de noi capacități de producție, ci și de investiții care să reducă vulnerabilitatea sistemului în perioadele în care anumite surse devin indisponibile.

Schimbările climatice transformă excepțiile în riscuri recurente

Seceta de pe Dunăre face parte dintr-un fenomen mai larg observat la nivel european. Potrivit raportului „Starea climei în Europa 2025” al programului Copernicus, aproximativ 95% din Europa a înregistrat temperaturi peste medie, iar aproximativ 70% dintre râuri au avut debite sub nivelurile obișnuite.

Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid, cu o rată de încălzire de peste două ori mai mare decât media globală. Pentru sistemele energetice, acest lucru înseamnă că problemele generate de temperaturile extreme și de lipsa apei pot deveni mai frecvente.

„Investitorii urmăresc din ce în ce mai atent riscurile climatice, pentru că acestea nu mai sunt doar probleme de mediu, ci factori care influențează direct infrastructura, costurile și stabilitatea economică”, spune Bogdan Maioreanu.

România are nevoie de investiții de zeci de miliarde de euro

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei estimează că România are nevoie de investiții de 40-50 de miliarde de euro până în 2030 în producție, rețele, stocare și interconexiuni.

Pe lista proiectelor strategice se află exploatarea gazelor din perimetrul Neptun Deep, dezvoltarea unor noi capacități nucleare, centrale pe gaz și reluarea unor proiecte hidroenergetice.

Un obstacol important rămâne însă predictibilitatea legislativă. Potrivit documentelor de politică energetică analizate de Forumul ASPEN-GMF București, modificările frecvente ale legislației au afectat încrederea investitorilor. Legea principală privind energia regenerabilă a fost modificată de 11 ori în trei ani.

Pentru atragerea capitalului necesar, investitorii au nevoie de un cadru stabil și de reguli clare pe termen lung.

Rețelele electrice, următoarea provocare a tranziției energetice

O altă vulnerabilitate este capacitatea infrastructurii de transport și distribuție de a prelua noile surse de energie.

La nivel european, aproximativ 120 GW de capacități regenerabile planificate sunt în pericol din cauza limitărilor rețelelor, potrivit unui raport al organizației Ember. România se află printre statele care estimează o creștere importantă a producției eoliene și solare, dar care au nevoie de modernizarea infrastructurii pentru integrarea acesteia.

„Tranziția energetică nu înseamnă doar construirea de noi parcuri solare sau eoliene. Fără rețele moderne și capacități de stocare, energia produsă nu poate fi utilizată eficient atunci când sistemul are nevoie de ea”, explică analistul eToro.

Lecția alertei energetice: reziliența devine o investiție

Criza provocată de scăderea debitului Dunării obligă România să privească securitatea energetică dincolo de gestionarea unei situații de urgență. Revenirea apelor poate rezolva problema imediată, dar nu elimină riscul ca fenomene similare să apară din nou.

Pentru investitori, această perioadă evidențiază importanța companiilor și proiectelor care contribuie la stabilitatea sistemului energetic: capacități flexibile de producție, stocare, rețele modernizate și tehnologii care reduc dependența de factori externi.

Potrivit lui Bogdan Maioreanu, stresul hidrologic și schimbările climatice trebuie privite ca riscuri structurale pentru economie, nu ca evenimente izolate. În acest context, investițiile în reziliența energetică devin o componentă esențială a dezvoltării pe termen lung.