IGPR: Peste 1.200 de amenzi şi 60 de permise de conducere suspendate, în cadrul unei acţiuni la nivel naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
60 de şoferi au rămas fără permis de conducere FOTO Arhivă/Mihaela Cojocariu
60 de şoferi au rămas fără permis de conducere FOTO Arhivă/Mihaela Cojocariu

Peste 1.200 de amenzi au fost date într-o singură zi şoferilor care nu au respectat regulile de trecere la nivel de cale ferată. De asemenea, poliţiştii au reţinut şi 60 de permise de conducere.

Poliţiştii de la transporturi şi de la rutieră au desfăşurat o acţiune, pe 19 iulie, pentru salvarea de vieţi şi prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor care se întâmplă în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Astfel, pentru neregulile constatate, au fost date 1.264 de amenzi şi au fost reţinute 60 permise de conducere (32 dintre acestea pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată sau efectuarea manevrei de depăşire pe trecerile la nivel cu calea ferată).

De asemenea, pentru abaterile constatate, au aplicat 1.264 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 250 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 957  pentru încălcări ale legislaţiei rutiere şi 57 pentru abateri de la alte acte normative.

„Din totalul permiselor de conducere reţinute, 18 au fost reţinute pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi 14 pentru efectuarea manevrei de depăşire pe trecerile la nivel cu calea ferată, la mai puţin de 50 m înainte de acestea, şi 28 pentru alte abateri”, se arată într-un comunicat emis de Poliţie Română.

Acţiunea a avut loc în judeţele Arad, Argeş, Bihor, Braşov, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite