Hunedoara / ORAŞUL PE SCURT / Se redeschide abatajul

Cele mai importante ştiri din ediţia locală a cotidianului „Adevărul de Seară“.
Se redeschide abatajul
Echipele de salvatori minieri din cadrul Exploatării Miniere Lupeni au început astăzi lucrările de redeschidere a abatajului complex mecanizat unde, în urmă cu aproximativ o lună, a fost observată o aprindere de metan. Atunci, 13 mineri au fost evacuaţi imediat din subteran, iar salvatorii au îndiguit locul de muncă periculos. Reluarea activităţii se va face după reabilitarea lucrărilor de acces înspre abataj.
Misiune de căutare pe Jiu
Poliţia şi echipaje ale Salvamontului încearcă astăzi să găsească trei turişti care s-au răsturnat cu bărcile pe râul Jiu în timpul unei partide de rafting. Aceştia speră să-i găsească pe turişti în viaţă, deşi şansele sunt minime. Potivit şefului echipei de salvamontişti, organizatorii nu au ţinut cont de ploile torenţiale care au ridicat nivelul Jiului foarte rapid, iar viteza râului a crescut considerabil.
Şofer de BMW la zece ani
Un băiat în vârstă de 10 ani din Hunedoara, care s-a lăsat de şcoală, este cercetat penal pentru conducere fără permis pe drumurile publice a unui autoturism. El a fost oprit în trafic, pe raza localităţii Hunedoara, de poliţiştii Serviciului Rutier, în timp ce se afla la volanul unui BMW. Mama copilului, o femeie în vârstă de 35 de ani, va fi şi ea cercetată penal pentru încredinţarea maşinii.




















































