Analiză Funcționarul român, între Stalin și fanarioți. De ce nu scăpăm de mentalitățile comuniste. „Își are rădăcinile în paradigma autoritară”
0Multe instituții publice din România funcționează încă într-un mod care amintește de anii ’70-’80. Birocrația rigidă, secretomania și comunicarea deficitară cu cetățenii sunt tiparele cel mai greu de schimbat. Sociologul Radu Mălureanu explică, pentru „Adevărul”, cauzele și soluțiile la această situație.
România nu scapă de umbrele trecutului: la trei decenii și jumătate de la Revoluție, de multe ori cei care trec pragul instituțiilor românești, inclusiv ale administrației locale, rămân cu un gust amar. Pentru unii, acestea amintesc chiar de ani stalinismului și de influența rusească, alții se opresc la anii „Epocii de Aur”. În sfârșit, unii coboară până în epoca fanariotă, care, spun unii experți, ar fi influențat de așa natură societatea românească încât urmările se mai văd și astăzi.
Unde se găsesc răspunsurile
Sociologul Radu Mălureanu a acceptat provocarea lansată de „Adevărul” și a găsit câteva soluții pentru rezolvarea situației.
„A da răspunsuri «sociologice» la această întrebare presupune să vedem instituțiile publice nu doar ca structuri formale, ci ca expresii ale unor modele culturale adânc înrădăcinate în societate. Robert Putnam, în celebra sa analiză Making Democracy Work (1993), arată că eficiența și orientarea spre cetățean a instituțiilor publice depind în mare măsură de ceea ce el numește «capital social»: rețele de încredere, norme de cooperare și practici de participare civică. Când aceste resurse lipsesc sau sunt fragile, instituțiile nu se orientează spre cetățean, ci rămân ancorate în practici birocratice rigide, cu accente de neîncredere și de opacitate. De exemplu, el a mers în diferite primării din Italia (în zone rurale, în zone dezvoltate, în Nord sau în Sud) și-i întreba dacă au biciclete de vânzare. A avut parte de răspunsuri de toate felurile, de la bruscare și dat afară, până la adresări politicoase și de bun-simț cum că nu se adresează unde trebuie”, spune sociologul.
Radu Mălureanu consideră că răspunsurile trebuie căutate mai adânc în istorie, chiar dacă prima tentație ar fi să ne raportăm la o perioadă mai recentă, cea a stalinizării și rusificării României.
„Revenind la noi, nu putem explica funcționarea greoaie a instituțiilor publice doar prin «moștenirea rusească», «balcanism» (ce o fi acest lucru?) sau prin influențe externe. Aceste explicații simplifică o realitate mult mai complexă. Într-adevăr, comunismul est-european a cultivat neîncrederea, fragmentarea socială și dependența de stat, dar ele s-au împletit cu modele culturale locale, cu experiențe istorice de relație tensionată între stat/autoritate și cetățean (de la birocrația fanariotă, ierarhia boierească, pâna la administrația centralizată din perioada interbelică)”, mai spune Mălureanu.
Mingea nu e doar în terenul funcționarului român
Nu în ultimul rând, funcționarul român este de multe ori și el o oglindă a societății în care trăim, la fel ca politicienii.
„O altă dimensiune importantă este că și cetățeanul român, nu doar funcționarul, acționează adesea într-un mod care reproduce aceste tipare. În lipsa unui capital social solid, mulți cetățeni percep instituția ca pe un adversar sau ca pe o barieră, nu ca pe un partener. De aici comportamente defensive, lipsa unei atitudini civice constructive, apelul la relații personale («pile, cunoștințe, relații») în locul unor proceduri transparente. Putnam și alți sociologi ai culturii civice (Almond & Verba, 1963; Inglehart, 1997) au arătat că nu doar instituțiile modelează comportamentele civice, ci și cetățenii, prin modul în care interacționează cu instituțiile, perpetuează sau schimbă aceste tipare”, adaugă expertul.
Aici, Radu Mălureanu vine și cu un alt exemplu: „Nu de puține ori, petițiile nu țin de civism, ci de un individualism asocial, daca nu anti-social. De exemplu, vrem parcări, dar nu ținem cont de lipsa de trotuare, de parcuri, sau de accesul autoutilitarelor de urgență la noi în microcartier”, explică sociologul.
Secretomania dăunează grav încrederii în autorități
O alt aspect deranjant în ce privește autoritățile, chiar statul român și unele dintre instituțiile sale, ține de secretomania de care dau acestea dovadă. Statul a eșuat lamentabil în comunicarea sa din timpul pandemiei. Azi, mulți politologi și cercetători independeți reclamă faptul că același stat român refuză să vină cu cifre oficiale în ce privește ajutorul dat Ucrainei și hrănește astfel teoriile conspirație și dă muniție celor interesați să provoace nemulțumiri sociale.
„Secretomania și opacitatea informațională din administrația românească pot fi înțelese prin prisma acestei culturi instituționale și deja insitituționalizate a neîncrederii reciproce. În timpul pandemiei și al războiului din Ucraina am văzut cum autoritățile nu au reușit să comunice transparent, ceea ce a alimentat conspirațiile și propaganda externă, făcând-o greu de combătut. Acest comportament are rădăcini în paradigma autoritară comunistă, unde statul nu datora explicații cetățeanului, dar și în absența unei tradiții civice de responsabilizare și dialog social”, arată Radu Mălureanu.
La întrebarea „de ce aceste mentalități persistă după 35 de ani de la Revoluție”, sociologia încearcă un răspuns: cultura instituțională are inerții puternice, spune Radu Mălureanu, care dezvoltă această idee.
„Modelele de comportament colectiv se schimbă mai lent decât regulile formale. În timp ce legislația sau structurile instituționale se pot reforma relativ rapid, valorile și normele implicite care guvernează interacțiunea dintre funcționar și cetățean se transformă doar prin practici sociale de lungă durată.Mai rău de-atât, la noi în țară reglementarea formală (acțiunile puterii legislative, adică) nu e întotdeauna consecventă și nici nu răspunde mereu nevoilor sociale. Codul Rutier, Codul Penal, vedem bine, nu prea mai au rolul de a reduce delincvența, iar păienjenișul de explicații generează și mai multe suspiciuni”, mai spune expertul.
Ce soluții ar exista
Soluțiile există, dar deocamdată au fost ratate rând pe rând de autorități. Dar România așteaptă cuminte, deși nu mai are răbdare.
„În privința soluțiilor, literatura sociologică indică trei direcții majore: Construirea capitalului social – investiții în educație civică, în rețele comunitare, în forme de participare deliberativă care să încurajeze încrederea reciprocă și cooperarea. Aici, autoritățile au ratat multe șanse (educația, legislația și altele). Reformă instituțională orientată spre transparență și responsabilizare – digitalizarea, deschiderea datelor publice, mecanisme clare de comunicare cu cetățenii, nu doar formal, ci ca practică cotidiană de lucru. Iarăși, vedem că autoritățile au șchiopătat în a genera progres și civism.
Schimbarea culturală graduală – prin experiențe pozitive de interacțiune între instituții și cetățeni, în care oamenii să vadă că regulile funcționează și că tratamentul este egal, se poate construi un nou tip de relație. În termenii lui Putnam, experiența repetată de cooperare civică este cea care cultivă o cultură instituțională modernă. Aici, progresul e limitat din cauza tuturor, căci nici cetățenii nu au deschidere la emancipare si «civilizare»”, dezvoltă Radu Mălureanu.
Concluzia sociologului este că avem un adevărat cerc vicios, întreținut de multe ori și de contribuabil, de cetățeanul român în general.
„Astfel, nu e vorba doar de «funcționari învechiți», ci de un cerc vicios între instituții și cetățeni, între lipsa de transparență și lipsa de civism. Soluția este un proces de învățare colectivă, în care instituțiile și societatea civilă se transformă împreună. Doar că o astfel de soluție nu e ușor de implementat și ține de multă voință, individuală, colectivă. Un... «proiect de țară». Dar e o temă de discuție care deja a devenit platitudine, căci e folosită «inflaționist» doar ca subiect de discuții electorale și de bătălii ideologice. Din păcate, tocmai acest lucru a dat naștere la anomalii ca cele pe care le trăim în ultima vreme și a «fertilizat» terenul pentru buruienile propagandei, fake-news-ului, panicii și urii...”, încheie sociologul Radu Mălureanu.
Se încarcă comentariile...
