Fostul ministru de Interne Petre Tobă, audiat la DNA: S-a început urmărirea penală pentru favorizarea infractorului. Îmi voi susţine nevinovăţia
0Fostul ministru de Interne Petre Tobă a fost vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi informat că a fost pus sub urmărire penală pentru favorizarea infractorului. Acesta a fost citat de procurori după ce preşedintele Klaus Iohannis a avizat joi cererea DNA de începere a urmăririi penale faţă de Tobă.
UPDATE Direcţia Naţională Anticorupţie a emis un comunicat de presă în care precizează că s-a dispus încererea urmăririi penale faţă de Petre Tobă, la data faptelor ministru de Interne, pentru favorizarea infractorului.
El este acuzat că pe 1 aprilie 2016, printr-o adresă scrisă, „a refuzat, cu încălcarea legii, declanşarea procedurii de declasificare a înscrisurilor reţinute ca mijloace de probă în dosarul nr. 20/P/2016, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în scopul excluderii unor probe utile dovedirii acuzaţiilor în dosarul respectiv”.
În acest caz mai sunt cercetate alte 24 de persoane, şefi şi angajaţi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.), suspecte pentru infracţiuni de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals şi uz de fals.
UPDATE Petre Tobă a plecat de la DNA în jurul orei 11.15, precizând că a fost informat că s-a dispus începerea urmăririi penale.
„S-a început urmărirea penală pentru infracţiunea de favorizare a infractorului. După cum bine ştiţi, niciodată nu am comentat un dosar penal, cu atât mai mult nu voi comenta acum. Faza de urmărire penală este o fază confidenţială şi aşa va fi şi acum. Îmi voi susţine nevinovăţia”, a spus Petre Tobă înainte de a pleca de la DNA.
Petre Tobă a ajuns la sediul DNA cu puţin înainte de ora 11.00, precizând la intrare că urmează să-şi susţină nevinovăţia în faţa procurorilor.
„Am fost citat în calitate de suspect pentru comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului. Eu mi-am depus demisia din funcţia de ministru de Interne tocmai pentru a nu implica ministerul într-un scandal public. Îmi susţin nevinovăţia şi sunt prezent aici tocmai pentru a-mi prezenta nevinovaţia. Sunt convins că până la urmă, cu toate argumentele pe care le voi prezenta, îmi voi dovedi nevinovăţia”, a spus Petre Tobă înainte de a intrat în sediul DNA.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat joi că a semnat decretul de începere a urmăririi penale a fostului ministru de Interne Petre Tobă.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 8 septembrie a.c., Ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a domnului Tobă Petre, Ministrul Afacerilor Interne în perioada noiembrie 2015 – septembrie 2016, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 280/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/2008. Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri”, potrivit unui comunicat de presă emis joi de Administraţia Prezidenţială.
Acuzaţiile DNA
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut preşedintelui Iohannis aviz pentru începerea urmării penale. Solicitarea procurorilor a fost făcută în dosarul în care procurorii DNA au dispus începerea urmării penale faţă de 18 angajaţi ai Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), pentru deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu sub forma complicităţii, fals şi uz de fals, după ce au fost puşi sub urmărire penală şase şefi ai instituţiei, pentru acelaşi tip de infracţiuni.
„La data de 1 aprilie 2016, în contextul în care, la Direcţia Naţională Anticorupţie se afla în instrumentare dosarul 20/P/2016 (care ulterior a fost trimis spre judecare), Tobă Petre, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, a refuzat declanşarea procedurii de declasificare parţială a unor documente. Solicitarea procurorilor, formulată în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală şi cele din domeniul informaţiilor clasificate, viza câteva paragrafe din ordine emise la nivelul ministerului, privind normativele a căror încălcare a fost reţinută în sarcina funcţionarilor acuzaţi penal în legătură cu gestionarea fondurilor operative”, arată procurorii DNA.
Totul a început pe 1 aprilie 2016, atunci când procurorii DNA îi anchetau pe Gabriel Oprea şi pe foştii şefi ai DIPI, chestorii Gheorghe Nicolae şi Nelu Zărnică, în dosarul „Limuzina”. Anchetatorii voiau să afle cum au fost achiziţionate un Audi A8, un jacuzzi, mai multe fotolii şi un televizor, pentru a fi folosite de fostul ministru de Interne, Gabi Oprea. Atunci Petre Tobă ar fi refuzat, „în mod discreţionar”, declanşarea procedurii de declasificare a unor documente.
Stiloul de 13.000 de lei
Situaţia s-ar fi repetat şi în cel de-al doilea dosar, privind deturnarea de fonduri de la Serviciul Secret al Minisetrului de Interne, în care sunt cercetaţi ultimii trei şefi ai serviciului şi alţi 21 de angajaţi şi foşti angajaţi. „Lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinaţiei legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securităţii naţionale”, arată procurorii DNA.
Din probele cauzei a reieşit că au fost cumpărate bunuri care nu au nicio legătură cu interesul general de maximă importanţă pentru care au fost alocate fondurile operative: căsuţe de păpuşi cu nisipar şi tobogan, în valoare de 7.000 de lei, cărţi de joc, darts cu săgeţi, arcuri de tir, plase de tir, mingii de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 de lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 de lei, stilouri în valoare de 13.000 de lei, uniforme de chestor, pavele, cărţi în ediţii de lux, legate în piele, pe comandă, mese festive ale ofiţerilor neoperativi ai DIPI.
Precedentul de la „Protecţia Martorilor”
Procurorii DNA arată că într-un alt caz similar, în care erau cercetaţi şefii Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), Tobă a procedat complet diferit. El a declasificat normele privind administrarea şi controlul fondurilor pentru protecţia martorilor.
„Asta în condiţiile în care o parte dintre norme sunt absolut identice cu cele referitoare la administrarea fondurilor operative, fondurile gestionate de ONPM fiind o categorie specială de fonduri operative”, spun procurorii.
Şeful Poliţiei Române sub 4 miniştri
Petre Tobă a fost numit ministru din noiembrie 2015, iar anterior a fost peste trei ani şef al IGPR în mandatul a 4 miniştri. El a fost şef al Poliţiei din mai 2012, în mandatele foştilor miniştri Ioan Rus, Mircea Duşă, Radu Stroe şi Gabriel Oprea. Tobă a mai fost în perioada 2009-2010 anterior el fiind, din 2007 până în 2009, adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române. Intre 2003 si 2007 a ocupat functii de conducere in directia de politie a Capitalei.
Petre Tobă a absolvit în 1989, ca subinginer, Facultatea de Maşini şi Utilaje pentru Construcţii din cadrul Institutului de Construcţii Bucureşti, iar in 2000 a terminat Facultatea de Drept din Academia de Poliţie „A.I. Cuza” . În 1990, a intrat în rândul poliţiştilor şi a activat la Poliţia Capitalei.
Petre Tobă a ocupat funcţii de conducere în diverse structuri din cadrul MAI de 20 de ani încoace. Totodată, Tobă a fost şi coordonator al proiectului „Capital City Project", implementat la nivelul municipiului Bucureşti împreună cu Scotland Yard. În 2004 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, iar în 2006 cu Ordinul „Bărbaţie şi Credinţă” în gradul de „Ofiţer”. Potrivit CV-ului este Doctor în Ştiinte militare şi Informatii al Universitatii Nationale de Aparare „Carol I”.