Flavius Nedelcea, secretar de stat la Ministerul Economiei, reținut de DNA. Șeful ANPC, plasat sub control judiciar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de stat în Ministerul Economiei Flavius Nedelcea a fost reținut de DNA, la fel și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Sebastian Ioan Hotca, care a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile de procurorii DNA. Alături de ei este vizat și directorul general al instituției, Paul Anghel-Silviu.

Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei FOTO: Facebook
Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei FOTO: Facebook

Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei a fost reținut de DNA.

Potrivit unor surse, acesta a fost reţinut de DNA Timişoara iar infracțiunea de care este învinuit este pentru instigare la abuz în serviciu. Concret, ar fi exercitat presiuni asupra preşedintelui ANPC şi a directorului ANPC pentru a fi schimbată fin funcție şefa Protecției Consumatorului Caraş Severin.

De asemenea, potrivit unui comunicat DNA, Sebastian Ioan Hotca este cercetat pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu „dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată”, iar Paul Anghel-Silviu pentru comiterea infracțiunii de șantaj.

Pe durata controlului judiciar, Sebastian Ioan Hotca și Paul Anghel-Silviu trebuie să respecte mai multe obligații:

– să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală;

– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoana vătămată menționată în ordonanțele procurorilor;

– să nu desfășoare activitatea sau atribuțiile corespunzătoare funcțiilor de președinte, respectiv director general al ANPC, în exercitarea cărora ar fi comis infracțiunile.

Sebastian Ioan Hotca conduce ANPC din 23 iulie 2025, după ce fostul președinte Cristian Popescu Piedone a fost demis de premierul Ilie Bolojan, fiind plasat la rândul său sub control judiciar într-un dosar DNA.

Cine este Flavius Nedelcea

Pe lângă funcția de secretar de stat în Ministerul Economiei, Flavius Nedelcea a fost și consilier județean din 2012 și până în 2022, potrivit CV-ului de pe pagina ministerului, ocupând și funcția de vicepreședinte al Consiliului județean din Caraș-Severin între anii 2017-2020.

De asemenea, între anii 2000-2004, Flavius Nedelcea a fost consilier local în Reșița, iar între anii 1999-2000, a fost și inspector de specialitate în Ministerul Finanțelor Publice, fiind licențiat în economie și inginerie electromecanică.

În 2022, Sorin Grindeanu l-a numit pe Nedelcea în Consiliul de Administrație al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Flavius Nedelcea este membru PSD.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite