Fiica şi nepotul lui Traian Băsescu, externaţi din spital
0
Fiica mai mare a preşedintelui Traian Băsescu şi nepotul acestuia au fost externaţi luni seară din spital. Atât mama cât şi copilul sunt sănătoşi, potrivit medicilor de la Maternitatea Filantropia, unitatea sanitară unde a născut Ioana Băsescu.
„Şi mama şi copilul sunt într-o stare excelentă, totul a decurs normal. Motivul pentru care s-au externat astăzi este acesta. A fost ţinut la sân, cum sunt ţinuţi toţi copii care se nasc la noi”, a declarat Gheorghe Peltecu, directorul Maternităţii Filantropia, citat de digi24.ro.
Radu Băsescu Pricop, primul nepot al preşedintelui Traian Băsescu, a venit pe lume vineri şi a avut la naştere o greutate de 3,4 kilograme.
„Se simte perfect, E sănătos. Radu Basescu Pricop. E foarte frumos Radu, îmi place”, a spus Traian Băsescu într-o postare pe contul său de Facebook.
Traian Băsescu mai are o nepoată, pe Sofia Anais, fiica de un an şi două luni a Elenei Băsescu. În februarie 2015, va veni pe lume cel de-al al treilea nepot al preşedintelui, din nou un băieţel. Fiica mai mică a preşedintelui aşteaptă cel de-al doilea copil, mai arată sursa citată.