Exclusiv După armistițiu, începe furtuna în Iran: „Vor fi lovite infrastructuri critice – poduri, rețele electrice”

Termenul limită pentru încetarea focului dintre Statele Unite și Iran expiră miercuri, 22 aprilie, fără ca negocierile să fi produs vreun rezultat concret. Analistul de securitate Hari Bucur-Marcu avertizează că armata americană va relua loviturile doar că de data aceasta va fi țintită și infrastructura critică – poduri, rețele electrice până când conducerea Iranului va accepta condițiile impuse de americani.

Teheranul ar putea fi din nou vizat de bombardamentele americane. FOTO: AFP

Cu o zi înainte de expirarea armistițiului de două săptămâni dintre SUA și Iran (22 aprilie 2026), situația este extrem de tensionată și incertă. Deși luptele majore au fost în mare parte suspendate, conflictul este departe de a fi rezolvat.

În plan militar, armistițiul este deja fragil. Ambele părți se acuză reciproc de încălcări, iar SUA mențin o blocadă navală asupra Iranului, inclusiv în zona strategică a Strâmtorii Ormuz. Iranul, la rândul său, a restricționat sau chiar închis temporar traficul maritim, afectând una dintre cele mai importante rute petroliere globale. Această confruntare indirectă arată că, deși bombardamentele au scăzut, conflictul continuă sub alte forme.

Pe plan politic și diplomatic, negocierile sunt blocate sau incerte. Discuțiile mediate în Pakistan nu au o participare clară, iar pozițiile rămân foarte îndepărtate: SUA insistă pe limitarea programului nuclear iranian, în timp ce Iranul refuză negocieri „sub amenințare” și cere ridicarea sancțiunilor.

Retorica liderilor indică un risc major de reluare a ostilităților. Președintele american a avertizat explicit că, în lipsa unui acord, „bombardamentele vor reîncepe”, în timp ce oficialii iranieni au anunțat că sunt pregătiți să folosească „noi mijloace” pe câmpul de luptă.

În ajunul expirării armistițiului, situația din Iran este caracterizată de nesiguranță.

Analistul de securitate Hari Bucur-Marcu explică pentru „Adevărul” care este cel mai posibil scenariu în zilele care urmează.

De ce încetarea focului pare doar o pauză tactică

În analiza sa, expertul în securitate Hari Bucur Marcu descrie situația actuală nu ca pe un eșec diplomatic, ci ca pe o etapă previzibilă într-o strategie mai amplă. „Nu este ca și când americanii ar fi avut nevoie să se oprească din lipsă de resurse. Din contră, încetarea focului a fost acordată la cererea iranienilor”, explică acesta, sugerând că pauza de două săptămâni a fost mai degrabă o concesie tactică decât un compromis real.

Această oprire temporară a focului, spune analistul, a avut un scop clar: reducerea costurilor operaționale și repoziționarea strategică. „Mult mai costisitor ar fi fost pentru America să ocupe puncte-cheie pe coasta iraniană pentru a controla Strâmtoarea Ormuz”, afirmă Marcu. În schimb, soluția adoptată a fost una indirectă, dar eficientă: o combinație de presiune navală și libertate condiționată de tranzit. „Condiția a fost simplă: încetăm focul, dar lăsați navele să treacă.”

Totuși, această înțelegere fragilă pare să fi fost încălcată rapid. „Iranienii nu au respectat treaba asta, s-a tras asupra unor nave”, subliniază analistul. În același timp, americanii au profitat de pauză pentru a-și consolida pozițiile: „au avut ocazia să refacă stocurile, portavionul USS Gerald Ford a fost în reperații, dar acum a revenit în zonă. Acum, americanii au trei portavioane pregătite în zonă.” 

„Americanii nu renunță la niciun obiectiv” 

În esență, negocierile nu au fost niciodată despre compromis, ci despre capitulare. „Americanii nu renunță la niciun obiectiv. Negocierile sunt despre cum acceptă Iranul ceea ce oricum ar fi obținut SUA prin victorie militară”, spune Marcu. În acest context, ideea unei soluții diplomatice reale devine iluzorie.

De cealaltă parte, Iranul joacă o carte limitată: supraviețuirea regimului. „Nu au nicio carte reală în negocieri, în afară de propria supraviețuire”, afirmă analistul. Amenințarea închiderii Strâmtorii Ormuz este, în opinia sa, mai degrabă un instrument de retorică decât unul operațional.

Un alt element esențial este lipsa unei conduceri unitare în Iran. „Nu au o conducere coerentă. Deciziile sunt fragmentate, iar reacțiile sunt mai degrabă impulsive”, explică Marcu. Această instabilitate internă reduce și mai mult șansele unui acord durabil.

În paralel, pauza a oferit un avantaj major americanilor: informația. „Iranienii au ieșit din ascunzători în această perioadă. Acum se știe exact unde sunt și ce arme mai au”, spune analistul. Această expunere ar putea avea consecințe directe odată cu reluarea ostilităților.

„Vor fi lovite infrastructuri critice – poduri, rețele electrice”

Reluarea bombardamentelor pare inevitabilă. „Nu este serios să credem că Iranul va accepta condițiile. Nimeni nu se așteaptă la asta”, afirmă Marcu. Mai mult, el sugerează că Donald Trump este pregătit pentru o escaladare semnificativă: „Nu cred că amenințările sunt goale. Vor fi lovite infrastructuri critice – poduri, rețele electrice.”

Această strategie nu vizează populația civilă în mod direct, ci capacitatea statului de a funcționa. „Scopul este ca regimul să nu mai aibă ce guverna din punct de vedere economic, să fie distrus economic Iranul”, explică analistul. Blocada navală deja a produs efecte: „A funcționat atât de bine încât i-a adus în pragul disperării pe iranieni.”

În acest context, discuțiile despre „crime de război” în legătură cu lovirea infrastructurii civile sunt, în opinia sa, mai degrabă retorice. „Care crime de război? A existat vreun război în care să nu fie lovite infrastructuri civile?”, întreabă retoric Marcu, sugerând că astfel de acțiuni sunt parte integrantă a conflictelor moderne.

Un alt aspect important este absența unei intervenții terestre. „Nu au nevoie de trupe la sol. Obiectivele pot fi atinse fără expunere directă”, spune el. Această abordare reduce riscurile pentru SUA și crește presiunea asupra Iranului.

În final, imaginea de ansamblu este una clară: nu ne aflăm în fața unui eșec al negocierilor, ci a unei etape într-un conflict în curs de intensificare. „Încetarea focului a fost o oportunitate pentru ambele părți să se pregătească. Dar direcția este deja stabilită”, concluzionează Hari Bucur-Marcu.