Dosarul "Ţundrea" la final: 25 de ani de închisoare pentru adevăratul vinovat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anchetatorii au deshumat cadavrul adolescentei ucise pentru a preleva noi probe în dosar FOTO: Mediafax
Anchetatorii au deshumat cadavrul adolescentei ucise pentru a preleva noi probe în dosar FOTO: Mediafax

Bărbatul judecat în cazul crimei pentru care Marcel Ţundrea a făcut 12 ani de închisoare fără să fie vinovat a fost condamnat, joi seara, definitiv, de Curtea Supremă la 25 de ani de detenţie pentru viol şi omor. Decizia a fost luată într-o cauză fără precedent, redeschisă după ce condamnarea lui Ţundrea a fost considerată eroare judiciară.

Astfel, la mai bine de 20 de ani de la violarea şi uciderea unei fete de 14 ani, din Gorj adevăratul vinovat a ajuns după gratii. Gheorghe Avram, inculpat de un an în dosar, a fost găsit vinovat pentru violarea şi uciderea adolescentei.

Iniţial, pe 29 martie, Avram a fost condamnat la 25 de ani de detenţie de magistraţii Curţii de Apel Craiova, care i-au mărit astfel pedeapsa cu trei ani faţă de sentinţa iniţială, dispusă de Tribunalul Gorj.

Decizia a fost atacată însă cu recurs de Avram la Curtea Supremă, care joi a decis definitiv condamnarea lui la 25 de ani de închisoare, menţinând astfel decizia Curţii de Apel Craiova.

Gheorghe Avram a fost trimis în judecată în martie 2011, după ce ancheta a fost preluată şi instrumentată de Parchetul instanţei supreme, sub coordonarea directă a lui Marius Iacob, procuror şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul instanţei supreme.

Marcel Ţundrea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, din care a executat 12, timp în care a făcut nenumărate demersuri pentru a arăta că este nevinovat, el fiind acuzat de viol şi omor.

Presupusa victimă, o fată de 14 ani, din satul Pojogeni, lângă Târgu Cărbuneşti, a fost găsită decedată pe malul unui pârâu în iunie 1992, Ţundrea fiind considerat atunci principalul suspect.

Un test ADN realizat în anul 2004 a evidenţiat faptul că nu Marcel Ţundrea a violat-o pe minoră, testele ştiinţifice ulterioare indicându-l pe Gheorghe Avram ca autor al faptelor respective. Cei doi sunt din acelaşi sat, iar într-o perioadă au fost colegi de celulă în Penitenciarul Târgu Jiu, Avram fiind condamnat pentru alte infracţiuni violente, inclusiv crimă, produse după întemniţarea lui Ţundrea.

Marcel Ţundrea a murit pe 18 ianuarie 2007, el declarând de mai multe ori înainte de a deceda că, în opinia sa, adevăratul autor al faptelor de la Pojogeni este Gheorghe Avram. El îşi argumenta afirmaţiile prin discuţiile personale avute cu Avram, dar şi prin faptul că până la arestarea lui Avram s-au mai produs la Pojogeni alte fapte violente, inclusiv crime, lucrurile revenind la normal doar după arestarea celui condamnat acum la 25 de ani de închisoare.

În România, în mod oficial, primele teste ADN în cauze penale s-au făcut după 2002, astfel încât la data pronunţării hotărârii în cazul Ţundrea, constatată ulterior ca fiind o eroare judiciară, instanţele au fost în imposibilitatea de a administra această probă, arăta Parchetul Curţii Supreme.

Procurorii Parchetului instanţei supreme au preluat de la Parchetul Tribunalului Gorj cauza privind violul şi crima comise în 16 iunie 1992.

În urma cercetărilor făcute atunci de Procuratura Judeţeană Gorj şi Inspectoratul de Poliţie Gorj, pe 9 noiembrie 1992 a fost trimis în judecată Ilie Marcel Ţundrea, pentru omor calificat şi viol.

Ţundrea a fost condamnat în 1993 la 25 ani de închisoare, din care a executat 12 ani.

Pe 17 septembrie 2004, Tribunalul Braşov a admis cererea de revizuire formulată de Ţundrea, a anulat sentinţa din 18 mai 1993 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă pe 27 noiembrie 1997, şi a dispus achitarea acestuia pentru viol şi omor calificat.

După rămânerea definitivă a hotărârii de achitare a lui Ţundrea, dosarul a rămas cu autor necunoscut, competenţa continuării cercetărilor ţinând de Parchetul Tribunalului Gorj.

Pe 10 iunie 2010, procurorului general al României a dispus preluarea cauzei de la Parchetul Tribunalului Gorj.

În urma cercetărilor făcute de procurorii Parchetului instanţei supreme, pe 14 martie 2011 a fost trimis în judecată Gheorghe Avram, arestat în altă cauză, tot pentru omor calificat.

În urma rezultatelor expertizei genetice Gheorghe Avram a fost trimis în judecată în martie 2011.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite