Documentar despre traficul de persoane, cu exemple şi din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CNN a difuzat sâmbătă prima parte a documentarului “Not my life”, despre trafic de persoane şi sclavie modernă, în care apar şi exemple din România, transmite agenţia Mediafax.

Documentarea pentru acest material a durat patru ani, iar filmările s-au făcut pe cinci continente. În prima parte au apărut şi doi traficanţi de persoane din România, Traian şi Ovidiu, care au povestit din închisoare ororile comise.

“Nu le dădeam să mănânce. Le băteam (...). Le băteam cu picioarele, cu pumnii", explică Ovidiu. Jurnalistul de investigaţii Radu Paul spune că Ovidiu, condamnat pentru trafic de persoane, este un tânăr provenit dintr-o familie înstărită.

În pofida nenorocirilor produse, a vieţilor distruse, Ovidiu şi Traian, nu au fost pedepsiţi foarte aspru. Traficanţii de persoane primesc de obicei între patru şi şapte ani de închisoare, dar după patru ani pot fi eliberaţi pentru bună purtare, a explicat Iana Matei, care conduce o organizaţie neguvernamentală specializată pe recuperarea şi reabilitarea victimelor traficanţilor de persoane.

Multe victime provin din rândul romilor, care din cauza sărăciei nu au altă alternativă decât să îşi vândă băieţii pentru cerşit şi fetele pentru prostituţie.

În film apare şi un interviu care descrie cum procedează traficanţii de persoane albanezi. Înainte ca un grup de fete să fie dus în capitalele occidentale - Roma, Paris, Madrid - traficanţii le strâng într-o cameră, aleg una dintre ele, o aduc în faţa grupului, şi o execută rapid: fie o ard de vie, fie o împuşcă. Acesta este modul special în care traficanţii le spun celorlalte fete: "Nu încercaţi să fugiţi".

Ana, o supravieţuitoare româncă povesteşte cum a fost bătută până i-a căzut un dinte. Ea afirmă că era însărcinată, dar nu a spus acest lucru nimănui, încercând să îşi ascundă sarcina. Ea povesteştee cum a fost bătută până a căzut pe jos, încercând să îşi protejeze copilul.

"Traian şi Ovidiu au ieşit din închisoare. Dar sunt sute ca ei în lume. Ei există pentru că li se permite să existe", conchide comentatorul.


Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite