Deţinătorii de câini periculoşi, luaţi la puricat de Poliţia Română. Ce trebuie să ştiţi dacă aveţi un astfel de animal şi care sunt pedepsele pe care le riscaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Română a comunicat că, în perioada septembrie – decembrie 2018, desfăşoară la nivel naţional acţiuni de prevenire a oricăror incidente în care sunt implicaţi câinii periculoşi sau agresivi şi de verificare a modului de respectare a legislaţiei privind regimul de deţinere al acestora.

"Este important ca deţinătorii sau proprietarii acestor categorii de câini să cunoască şi să respecte legislaţia în domeniu. Activităţile poliţiştilor, în cooperare şi cu alte instituţii (structuri judeţene ori regionale ale Asociaţiei Chinologice Române, ale Direcţiilor Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi medici veterinari), urmăresc aplicarea cu fermitate a prevederilor legale din acest domeniu, atunci când se constată abateri de la normele legale incidente", arată Poliţia Română într-un comunicat.

La nivel naţional, se înregistrează o scădere a numărului de câini aparţinând categoriei I (-107 exemplare), pe când numărul de câini aparţinând categoriei II este în creştere (+948 exemplare).

În urma activităţilor poliţiştilor, s-a constatat faptul că, nu în toate cazurile sunt respectate prevederile legislaţiei ce reglementează regimul câinilor periculoşi sau agresivi. Astfel, în urma activităţilor şi verificărilor poliţiştilor,  în primele patru luni ale acestui an, au fost constatate 74 de infracţiuni şi aplicate 459 de sancţiuni contravenţionale, în domeniu. 

Spre exemplificare, au fost identificate 30 de persoane care au comercializat câini din categoria I (art. 13 din O.U.G. 55/2002 prevede că „introducerea în ţară sau comercializarea câinilor din rasele prevăzute la art. 1 lit. a) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”).

Ce trebuie să ştie deţinătorii sau proprietarii de câini periculoşi ori agresivi

Baza legală pentru derularea activităţilor cu câini periculoşi sau agresivi este constituită din prevederile O.U.G. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi şi ale Legii nr. 60/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 55 din 2003 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi (art.1), prin câini periculoşi se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii:

a) categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;

b) categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.

Prin câini agresivi se înţelege (art. 2) orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private; orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.  

Potrivit legislaţiei, proprietarii sau deţinătorii câinilor periculoşi ori agresivi trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu fi fost condamnaţi pentru comiterea vreunei infracţiuni contra persoanei. 

Înregistrarea la poliţie

De asemenea, aceştia au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază teritorială este situat imobilul în care este deţinut câinele, o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând următoarele date:

• numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;

• efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

• efectuarea sterilizării câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a);

• existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuţi la art. 1 lit. a).

În cazul schimbării adresei imobilului menţionat la alin. 1 proprietarii de câini încadraţi la art. 1 au obligaţia să depună, în termen de 48 de ore, la sediul poliţiei în a cărei rază se află, noua adresă.

Pierderea sau decesul unui câine încadrat la art. 1, precum şi înstrăinarea câinilor încadraţi la art. 1 lit. b) vor fi declarate în termen de 48 de ore la sediul poliţiei în a cărei rază se află imobilul de deţinere al câinelui.

Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, precum şi în alte locuri publice, cu excepţia drumurilor publice şi a căilor de acces către acestea, este interzis.

Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă sau ham de către proprietar ori de către deţinătorul temporar.

Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. b), precum şi al exemplarelor cu potenţial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1). În locurile special amenajate pentru câini accesul câinilor prevăzuţi în prezentul alineat este permis fără botniţă şi fără lesă;  

Ce este interzis

• organizarea luptelor între câini, antrenarea câinilor în acest scop şi participarea cu câini la astfel de lupte, indiferent cărei rase îi aparţin câinii; 

• importul sau comercializarea câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a 

• reproducţia câinilor prevăzuţi la art. 1 din Ordonanţă care nu au acte de origine recunoscute de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională;

• abandonarea câinilor prevăzuţi la art. 1, art. 2 alin. 1 şi la art. 6 alin. 4. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite