Deputatul Florin Popescu, trimis în judecată pentru puii ceruţi şi distribuiţi în campania electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Florin Popescu a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii anticorupţie, care îl acuză că a cerut şi a primit de la administratorul unei firme peste 60 de tone de pui grill, carne pe care a distribuit-o ulterior cetăţenilor, în campania electorală a alegerilor locale din 2012.

Concret, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis trimiterea în judecată a deputatului Florin Popescu pentru folosire a influenţei, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2012,  Florin Popescu, folosindu-şi influenţa şi autoritatea ce decurgeau din funcţiile de preşedinte al unui partid politic, organizaţia judeţeană Dâmboviţa şi vicepreşedinte al aceleiaşi formaţiuni politice la nivel naţional, l-ar fi determinat  pe un denunţător să-i dea mai multe foloase necuvenite.

Mai exact, în luna martie 2012, un intermediar i-ar fi transmis denunţătorului că se aproprie alegerile locale şi trebuie să dea, filialelor locale ale partidelor politice importante, câte 250.000 euro. Denunţătorul i-ar fi răspuns că suma este prea mare, fiind dispus să dea cel mult  câte 100.000 euro, pentru fiecare partid politic important.

La sfârşitul aceleiaşi luni, deputatul Popescu care, la alegerile locale desfăşurate în luna iunie 2012 a candidat pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a organizat mai multe şedinţe la sediul partidului, la care au participat atât persoane desemnate să coordoneze campania electorală în colegiile stabilite la nivelul judeţului, cât şi candidaţii acestei formaţiuni politice la funcţiile de primar.

Cu acele ocazii, Florin Popescu le-ar fi spus că, în perioada următoare, le va trimite alimente pentru a le distribui în scop electoral cetăţenilor din localităţile, unde îşi depuseseră candidaturile.

„În acest sens, în cursul lunii martie 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian s-a deplasat la sediul  firmei denunţătorului, căruia i-a cerut o cantitate de cca. 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone), precizându-i că o va distribui cetăţenilor în scop electoral, lucru cu care acesta a fost de acord”, se arată în documentul citat.

Puii, depozitaţi în frigidere unor magazine

De asemenea, anchetatorii precizează că în cadrul întâlnirii s-a stabilit că acea cantitate de pui să fie depozitată în camerele frigorifice ale unei alte societăţi comerciale.

Pe 5 aprilie 2012, mai multe persoane, trimise de Popescu, ar fi încărcat în microbuze şi apoi ar fi transportat la diferite locaţii, întreaga cantitate de pui grill. 

DNA precizează că, ulterior, toate produsele primite ar fi fost ambalate în pachete şi distribuite, în scop electoral, simpatizanţilor din localităţile în care membrii aceluiaşi partid candidau la funcţia de primar.

Pe 25 aprilie 2014, procurorii anticorupţie au dispus instituirea sechestrului şi notarea ipotecară, până la concurenţa sumei de 485.500 de lei, asupra a două imobile ce aparţin deputatului Florin Popescu, situate în municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea Supremă.

Camera Deputaţilor a respins cererea de arestare preventivă a lui Popescu

Pe 27 mai, plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu, fost membru PDL, care a trecut la PMP, de unde s-a autosuspendat după ce a fost declanşată acţiunea judiciară împotriva lui.

Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dâmboviţa şi preşedinte al CJ Dâmboviţa în mandatul 2008-2012. În decembrie 2012, Florin Popescu a obţinut un mandat de deputat în Dâmboviţa. Acesta fusese deputat şi în mandatul 2004-2008.

La începutul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a înscris în PMP.

Deputatul Florin Popescu a anunţat că îşi suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situaţiei sale şi că s-a retras şi din lista de candidaţi ai acestei formaţiuni la euroalegeri, precizând că se pune la dispoziţia justiţiei şi că nu este necesară cererea de arestare preventivă.

Într-un alt dosar, Florin Popescu a fost trimis în judecată, pe 19 iunie, pentru conflict de interese, pentru că, în perioada în care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a semnat contracte de lucrări cu firma Procor, la care fusese acţionar, şi pentru fals în declaraţiile de avere din perioada 2008-2011.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Deputatul Florin Popescu, trimis în judecată pentru conflict de interese şi fals în declaraţii

Deputatul Florin Popescu a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, pentru că, în perioada în care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a semnat contracte de lucrări cu firma Procor, la care fusese acţionar, şi pentru fals în declaraţiile de avere din perioada 2008-2011.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite