Demarează programul „Investeşte în tine“. Tinerii cu vârsta de până la 26 de ani pot lua credite de cel mult 40.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii care nu au un loc de muncă stabil sau care sunt în perioada studiilor au şansa de a lua credite fără dobândă de până la câteva zeci de mii de lei. Măsura se regăseşte într-o ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial. Concret, garanţia statului va fi de 80%, iar dobânda va fi subvenţionată de către stat.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea programului guvernamental „INVESTEŞTE ÎN TINE” a fost publicată de curând în Monitorul Oficial şi se aplică din momentul publicării.

Potrivit acesteia, tinerii cu vârsta de până la 26 de ani şi fără venituri vor putea solicita credite fără dobândă de până la 40.000 de lei. Programul se va adresa tinerilor fără un loc de muncă sau care sunt încă în perioada studiilor. Creditul este destinat acoperirii nevoilor tinerilor, şi anume a cheltuielilor legate de educaţie, sănătate, cultură, sport şi altele.

Durata creditului ce va putea fi contractat de către tinerii de până la 26 de ani va fi de maximum zece ani, inclusiv perioada de graţie de maximum cinci ani.

Linie de credit 

Pot beneficia de acest program şi persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani care sunt în sistemul de învăţământ sau care urmează cursuri de reconversie profesională. Aceste persoane pot beneficia de credite de 35.000 lei. Mai mult, toţi beneficiarii pot beneficia în plus de 20.000 de lei dacă sunt angajaţi sau se angajează în timpul derulării programului.

Potrivit Guvernului, actul normativ va avea un impact favorabil în integrarea tinerilor pe piaţa muncii şi creşterea ocupării cu circa 10 mii persoane anual.

Rata dobânzii pentru creditul acordat, precum şi cheltuielile privind comisioanele de analiză şi de gestiune a garanţiilor vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului.

Împrumutul se va acorda sub formă de linie de credit şi tragerea treptată din aceasta în funcţie de facturile prezentate la decontare sau plata directă a furnizorului pe baza facturii proformă.

Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de graţie.         

Beneficiarul împreună cu finanţatorul stabileşte de comun acord o perioadă de graţie, cu obligaţia finanţatorului de a asigura o perioadă de graţie cel puţin egală cu perioada studiilor, nu mai mult de 5 ani.

Pentru acordarea creditului beneficiarul va fi însoţit de cel puţin un codebitor, dacă nu este el angajat.

Destinaţia creditului este de a acoperi nevoile tinerilor privind educaţia, sănătatea, cultura şi sportul.

Se consideră cheltuieli eligibile următoarele cheltuieli ale familiei:

a) plata cărţilor, rechizitelor, cursurilor, revistelor de specialitate;

b) plata creşelor, grădiniţelor, şcolilor particulare;

c) plata cursurilor de specializare/calificare;

d) plata cursurilor de pregătire profesională;

e) taxe de studii aprofundate, master, doctorat, MBA, etc.;

f) plata chiriei şi a utilităţilor;

g) plata locurilor de cazare în căminele studenţeşti;

h) o parte din construcţia sau achiziţia unei locuinţe;

i) modernizarea sau renovarea unei locuinţe;

j) costul medicamentelor, analizelor, serviciilor dentare şi al intervenţiilor chirurgicale;

k) cheltuielile de transport pentru deplasări la manifestări ştiinţifice şi concururi;

l) abonamente sau bilete culturale: cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee;

m) costul publicării cărţilor sau al studiilor de specialitate;

n) articole sportive;

o) taxa de participare la manifestări ştiinţifice şi concursuri;

p) achiziţionarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri de specialitate.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite