De ce nu vom avea voie să ieşim din casă după ora 23:00. Raed Arafat explică punct cu punct noile restricţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Inquam Photos/ Octav Ganea
Imagine: Inquam Photos/ Octav Ganea

România intră în carantină parţială, de luni, 9 noiembrie. După ora 23.00 se poate ieşi din casă doar cu declaraţie pe propria răspundere, şcolile trec în regim online, magazinele se închid mai devreme, iar masca sanitară devine obligatorie peste tot în România, în spaţiile deschise. Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat într-o conferinţă de presă de ce au fost luate aceste măsuri.

Arafat a spus că propunerea ca magazinele să se închidă la ora 21.00 a fost luată pentru limitarea mobilităţii şi contactelor şi pentru reducerea riscului de răspândire a cazurilor de COVID-19, transmite Digi24.

Program normal vor avea în continuare companiile care fac livrări la domiciliu, farmaciile şi benzinăriile.

Secretarul de stat a explicat şi de ce a fost limitată deplasarea între orele 23.00 şi 05.00.

„Este intervalul în care tinerii, cel mai mult, se deplasează, se vizitează, fac petreceri, inclusiv poate afară. Sunt studii făcute şi în alte state care arată că există impact, mai multe ţări au luat aceasp măsură”, a spus el.

Arafat a spus că nu se poate limita numărul de persoane care merg în vizită, pentru că nu pot fi controlate locuinţele oamenilor, dar a făcut un apel la români să fie precauţi şi să respecte măsurile sanitare.

Petrecerile publice şi cele private vor fi interzise

Din acelaşi motiv, limitarea contactelor şi a mobilităţii, sunt interzise petrecerile şi evenimentele private, atât în interior, cât şi în spaţii deschise.

O altă măsură decisă de CNSU a fost decalarea programului în companiile cu cel puţin 50 de angajaţi, pentru a reduce impactul asupra transportului public, care poate fi una dintre sursele de răspândire a virusului, când se creează aglomeraţie.

O altă decizie este posibilitatea ca prin ordin de ministru să se suspende activităţile şcolare care prevăd prezenţa fizică şi continuarea cursurilor online. Totuşi, creşele şi after school-urile rămân deschise, a spus Arafat.

El a adăugat că măsurile au fost luate pentru o perioadă de 30 de zile, pentru a avea un impact semnificativ. Peste o lună, situaţia va fi evaluată din nou şi se va decide atunci ce măsuri rămân în vigoare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite