Cum explică Jandarmeria incidentele de la „mitingul spontan” al Antenei 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
”Mitingul spontan” organizat de Antena 3 a degenerat în violenţe FOTO Eduard Enea
”Mitingul spontan” organizat de Antena 3 a degenerat în violenţe FOTO Eduard Enea

Agresorul care a lovit o jurnalistă de la B1TV, în timpul protestelor de la Cotroceni, este urmărit penal. Un manifestant care a atacat o altă jurnalistă încă nu a fost identificat. Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a dispus o anchetă care să evalueze cum au acţionat forţele de ordine.

Poliţia Capitei l-a identificat pe bărbatul care a atacat-o, duminică seară, în faţa Palatului Cotroceni, pe jurnalista Mădălina Dicu, de la postul B1 TV. Agresorul a fost condus la sediul Secţiei 22, unde i s-a deschis dosar penal pentru ”lovire sau orice acte de violenţă”. Acesta riscă pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă penală.

Jurnalista Mădălina Dicu a depus plângere la Poliţie după ce o persoană a lovit-o cu piciorul în spate, la mitingul organizat de angajaţii de la Antena 3.

O altă jurnalistă a dezvăluit că a foat agresată sub privirile jandarmilor trimişi să asigure ordinea la faţa locului. Ioana Moldoveanu a scris pe site-ul publicaţiei „Vice” că a fost huiduită de mai mulţi protestatari, care au pretins că ar lucra la B1 TV. Ziarista a fost lovită peste mâna în care ţinea telefonul, după care câteva persoane ar fi încercat să-i smulgă aparatul. Aceasta acuză că forţele de ordine au asistat impasibile la scenele de violenţă.

Bâlbele Jandarmeriei

În ciuda celor întâmplate, reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei din Bucureşti continuă şi acum să susţină că mitingul neautorizat de la Palatul Cotroceni nu a fost decât o simplă adunare spontană. Forţele de ordine nu au aplicat nicio sancţiune, deşi manifestanţii au blocat traficul rutier în zona Leu din Capitală.

Inclusiv într-un comunicat oficial de presă Jandarmeria Română, condusă de generalul maior Mircea Olaru, susţinea duminică seara că mitingul de la Palatul Cotroceni a fost o „manifestaţie public spontană”. ”În mod izolat, a existat o persoană care s-a comportat violent, agresând o echipă de jurnalişti, context în care dispozitivul de jandarmi a fost suplimentat. Referitor la această persoană, Jandarmeria a luat deja toate măsurile pentru identificarea şi sancţionarea acesteia”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

Anchetă dispusă de vice-premierul Gabriel Oprea

Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a dispus o anchetă care să evalueze modul de acţiune al dispozitivului de ordine publică mobilizat în timpul manifestaţiei.

”Scopul verificării este să se stabilească dacă efectivele de jandarmi au acţionat în conformitate cu atribuţiile legale pentru a asigura siguranţa cetăţenilor şi, respectiv, modul în care s-a intervenit la incidentul în care a fost implicată o echipă de televiziune”, se arătă într-un comunicat al MAI. Oprea a cerut vizionarea atât a filmărilor făcute de jandarmi, cât şi a celor difuzate de posturile de televiziune.

Gafele unui purtător de cuvânt novice

Cât o priveşte pe Anca Voiceanu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, care duminică după-amiază în timpul protestelor susţinea la un post de televiziune că ceea ce se întâmplă la Palatul Cotroceni este „o plimbare de seară” şi o ”manifestaţie spontană”, surse din Ministerul Afacerilor Interne au declarat pentru ”Adevărul” că aceasta este nou angajată la Biroul de Presă. „Este acolo de două săptămâni şi s-a pierdut când a dat declaraţiile. Titularul postului de purtător de cuvânt, Georgian Enache, este în concediu, iar Anca Voicescu îi ţinea locul duminică”, au explicat sursele citate.

Manifestaţiile de susţinere a Antenei 3 au avut loc după ce jurnalişti ai acestui post de televiziune au anunţat că ies ”la plimbare” în zona Palatului Cotroceni, duminică la 17.00, şi că oricine ”este binevenit” să facă acelaşi lucru, instigând astfel la un protest fără autorizaţie.

Politicienii vor capul şefului Jandarmeriei

Mai mulţi politicieni au cerut, ieri, explicaţii privind incidentele de la mitingul de duminică. Partidul Mişcarea Populară a cerut chiar demiterea şefului Jandarmeriei Române.

”PMP cere prim-ministrului Victor Ponta demiterea urgentă a generalului maior Olaru Mircea, ca urmare a modului inadmisibil în care a gestionat mitingul organizat de Antena 3, în zona Palatului Cotroceni. (...) Lipsa de reacţie a Jandarmeriei române demonstrează că această instituţie nu îşi îndeplineşte atribuţiile principale de menţinere a ordinii publice, ba, dimpotrivă, protejează diferite forme de violenţă publică ce pot degenera în anarhie”, se arată într-un comunicat al  formaţiunii politice.

La rândul său, PNL a cerut premierului Ponta şi ministrului Gabriel Oprea ”o explicaţie publică”
pentru incidentele de la manifestaţia pro-Antena 3, precum şi menţionarea măsurilor legale care au fost întreprinse.
Liberalii precizează că, ”întrucât gravele incidente s-au petrecut în proximitatea intrării în incinta Palatului Cotroceni, loc în care era plasat un dispozitiv de jandarmi”, PNL îşi exprimă ”consternarea” că nimeni nu a intervenit la faţa locului.

Victor Ponta, solidar cu anteniştii

Premierul Victor Ponta a postat luni pe Facebook un mesaj în care îşi exprimă solidaritatatea cu manifestaţia de la Palatul Cotroceni în sprijinul Antenelor, invocând dreptul la liberă exprimare. “Este un lucru bun pentru democraţie ca oamenii să îşi spună părerea şi este fundamental ca mass-media să fie independentă de orice fel de presiuni. O societate democratică nu poate exista fără libertatea presei!”, a notat Victor Ponta.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite