Cum a pierdut ANPC un proces cu o bancă pe care a amendat-o că și-ar fi înșelat clienții. Care a fost „găselniţa” judecătorilor
0Motivul invocat de magistraţi în favoarea unei bănci care a dat ANPC în judecată pentru că a amendat-o nu face altceva decât să perpetueze discuţiile legate de corecta informare a oamenilor în ceea ce priveşte condiţiile de creditare ale băncilor.

ANPC a acuzat mai multe bănci din România de practici comerciale incorecte și înșelătoare şi a aplicat amenzi în acest sens. Una dintre acestea bănci a contestat în instanţă această măsură, iar judecătorii i-au dat câştig de cauză, motivând că Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ar fi amendat instituţia bancară în afara termenului legal de șase luni de la încheierea contractelor care au făcut obiectul acestui control. Astfel, ANPC a pierdut procesul, dar nu pentru că faptele nu ar fi existat.
Invitat la Antena 3, Adrian Negrescu, analist şi consultant economic, a spus că această „găselniţă” nu face altceva decât să menţină neîncrederea populaţiei cu privire la corectitudinea instituţiilor bancare şi că este necesar ca ANPC să abordeze o altă strategie pentru a lupta cu băncile pe care le suspectează de cămătărie.
„Judecătorii au găsit un motiv foarte interesant să anuleze practic discuția legată de modul în care băncile aplică dobânzile în România, justificând faptul că, dacă nu s-au făcut plângerile în termen de șase luni de la încheierea contractelor de creditare, n-are sens să intervină.
Din această perspectivă, toată discuția legată de dobânzile din România, care sunt cele mai mari din Europa, de modul în care sunt calculate dobânzile, practic trece în subsidiar. ANPC trebuie să găsească o altă soluție pentru a ataca băncile pe care le acuză într-un fel sau altul de cămătărie.
Avem senzația că practic, jucătorii au găsit o găselniță, ca să zic așa, pentru a scăpa de aceste dosare care, într-adevăr, ridică multe semne de întrebare. Ce voia de fapt, ANPC-ul să afle prin intermediul acestor procese justiție? Dacă, într-adevăr consumatorii, adică cei care au luat credite, au fost informați concret și au înțeles cum se plătesc ratele, cu acele dobânzi, care sunt mai mari la început și care se reduc pe măsură ce îți plătești ratele.
Adică să înțeleagă fenomenul economic care stă la baza creditării. Din această perspectivă, în aceste procese nu s-a judecat, nu s-a discutat despre modul în care sunt construite creditele în România. Iar semnul de întrebare rămâne: oare ANPC a acționat doar din perspectiva dorinței de a scoate în evidență faptul că avem cele mai mari dobânzi? Sau pentru că, într-adevăr, mecanismul este profund eronat din modul în care se calculează ratele românilor?”, a spus Adrian Negescu.
De asemenea, în calitate de analist şi consultant economic, el a mai precizat că ar fi mai mult decât binevenită o intervenţie a Consiliului Concurenţei, care să analizeze dacă modul în care se calculează dobânzile ratelor este corect sau nu.
„E această întrebare rămâne și sper ca măcar Consiliul Concurenței, într-o anchetă privind modul în care sunt practicate dobânzile în România să intervină și să vadă într-adevăr dacă sunt sau nu nereguli în acest procese de creditare”, a încheiat Adrian Negescu.