„Culoarului de salvare” ar putea fi introdus în Codul rutier. Reguli noi pentru intervenția ambulanțelor și pompierilor

0
0
Publicat:

Forma actuală a Codului rutier nu prevede în mod clar obligațiile șoferilor în situații de ambuteiaj sau trafic intens, atunci când este necesară facilitarea trecerii autovehiculelor de intervenție, precum ambulanțele, mașinile de pompieri sau de poliție.

Propunere pentru introducerea „culoarului de salvare” în Codul rutier. FOTO: Shutterstock
Propunere pentru introducerea „culoarului de salvare” în Codul rutier. FOTO: Shutterstock

În acest context, un proiect de modificare legislativă inițiat de deputații USR Dumitru Văduva și Ovidiu Paraschivescu vizează introducerea unor reguli explicite privind formarea „culoarului de salvare”, practică utilizată în mai multe state europene.

Inițiatorii susțin că lipsa unor prevederi clare creează confuzie în trafic și poate duce la întârzieri în intervențiile de urgență, unde fiecare minut contează. Proiectul propune stabilirea unor obligații precise pentru șoferi în funcție de tipul drumului și sancționarea celor care nu respectă regulile sau care folosesc abuziv culoarul creat pentru vehiculele de intervenție.

„În spatele fiecărei sirene care răsună în trafic se află o cursă contracronometru. Câteva secunde pot însemna diferența dintre o inimă care reîncepe să bată și o tragedie. Prin acest proiect, facem un pas vital pentru a oferi salvatorilor noștri — pompieri, medici, polițiști — singurul lucru pe care nu îl pot cumpăra sau fabrica: timpul. Să nu uităm că 1 minut câștigat în drumul spre un stop cardio-respirator crește șansele de supraviețuire cu până la 10%. Culoarul de salvare este deja o normă de civilizație în țări precum Germania sau Austria, unde timpul de intervenție a scăzut cu până la 4 minute”, afirmă deputatul USR Ovidiu Paraschivescu.

Proiectul de lege vine să corecteze această situație, introducând în Codul rutier, ca obligație, ceea ce mulți șoferi fac acum din proprie inițiativă:

- în cazul drumurilor cu o singură bandă de circulație pe sens: șoferii trebuie să se tragă cât mai pe dreapta și să lase loc în stânga.

- în cazul drumurilor cu două sau mai multe benzi: șoferii de pe banda de lângă axul drumului trebuie să se tragă cât mai în stânga, iar toți ceilalți spre dreapta.

Nerespectarea obligației privind formarea culoarului de salvare va constitui contravenție, la fel circulația printr-un astfel de culoar de către șoferii care nu au dreptul.

În Germania, care a implementat „culoarul de salvare” încă din anii '80, analizele ADAC (cel mai mare club auto din Europa) și ale Crucii Roșii Germane (DRK) au arătat că un culoar de salvare format corect permite vehiculelor de urgență să circule cu viteze constante, reducând timpul de sosire la locul accidentului cu până la 40%.

În Austria, culoarul de salvare a fost implementat în 2012, iar studiile Asfinag (Operatorul de autostrăzi din Austria) au confirmat o creștere a vitezei de deplasare a ambulanțelor cu peste 25% în condiții de trafic blocat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite