Video O ambulanță a luat foc pe DN28, în județul Iași: Traficul a fost blocat, iar flăcările nu au făcut victime

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul rutier pe DN28, în zona localității Strunga, județul Iași, a fost oprit joi pentru câteva zeci de minute. O ambulanță a luat foc în drum spre Iași, fără a exista victime. În schimb, a ars vegetație uscată din zonă. 

Sursa video: Ziarul de Iași

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, incendiul a izbucnit la compartimentul motor al unei ambulanțe a Serviciului de Ambulanță Județean Bacău. În momentul incidentului, în autospecială nu se afla niciun pacient.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, mobilizând zece subofițeri și un ofițer. La sosirea pompierilor, flăcările se manifestau generalizat la nivelul ambulanței. Exista risc de propagare.

Din cauza incendiului, focul s-a extins și la vegetația uscată din apropiere, afectând o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați, înainte de a fi lichidat.

Traficul a fost reluat după câteva zeci de minute, fără ca cineva să fie rănit.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite