CSM o reclamă pe Macovei la Parlamentul European după ce a numit consiliul „un fel de mafie a justiţiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis joi să sesizeze Parlamentul European în legătură cu unele declaraţii făcute de europarlamentarul Monica Macovei, pe 31 ianuarie, la B1 TV, printre care şi aceea că ”în toată Europa Centrală şi de Est, în CSM este un fel de mafie a justiţiei şi ei acoperă tot ce de întîmplă rău în sistem”.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că ”afirmaţiile, opiniile şi aprecierile personale ale doamnei Monica Macovei, deputat în Parlamentul European şi lider al unui partid politic, precum şi cele ale moderatorului, domnul Sabin Orcan, emise în spaţiul public în cadrul emisiunii ”Xpress”, difuzată de postul de televiziune B 1 TV în data de 31 ianuarie 2016, sunt de natură să aducă o gravă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”, potrivit unui comunicat al consiliului.

Verificările au fost efectuate de Inspecţia Judiciară la solicitarea din data de 3 februarie 2016 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, CSM a hotărât joi sesizarea Parlamentului European cu privire la soluţia adoptată în temeiul raportului întocmit de Inspecţia Judiciară.

În aceeaşi şedinţă, CSM a hotărât sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Verificările cerute de preşedintele CSM Mircea Aron au vizat afirmaţiile făcute de Monica Macovei şi moderatorul Sabin Orcan ”cu privire la funcţionarea sistemului judiciar român în general, activitatea desfăşurată de consiliile judiciare din Europa Centrală şi de Est şi a Consiliului Superior al Magistraturii din România şi prestaţia profesională a membrilor acestuia, în special”.

Macovei a spus, printre altele, că ”în toată Europa Centrală şi de Est, în CSM este un fel de mafie a justiţiei şi ei acoperă tot ce de întîmplă rău în sistem”, că ”nu este normal ca un grup de 19 oameni care votează colectiv şi secret şi au răspundere colectivă, care înseamnă zero răspundere” să facă propunerile pentru conducerea PICCJ, DNA şi DIICOT, aşa cum propusese CSM, că instituţia ”îşi face treaba foarte prost” în ceea ce priveşte apărarea independenţei justiţiei şi disciplinarea judecătorilor şi ”din 2005, de două -trei ori a acţionat ok, în rest...”.

”Inspecţia Judiciară a constatat că prin afirmaţiile lipsite de suport factual s-a urmărit acreditarea ideii potrivit căreia Consiliului Superior al Magistraturii este o instituţie nefuncţională, nocivă, lipsită de responsabilitate în exercitarea atribuţiilor legale, în special în cadrul procedurilor de numire în funcţii a magistraţilor, care escamotează derapajele profesionale ale magistraţilor, neîndeplinindu-şi corespunzător rolul de instanţă de judecată în domeniul disciplinar. În acelaşi registru, au fost făcute afirmaţii denigratoare în legătură cu responsabilitatea şi integritatea membrilor aleşi ai Consiliului şi faţă de o parte importantă a magistraţilor români, fiind susţinută ideea existenţei în sistemul judiciar român a foarte puţini judecători disciplinaţi, a unor judecători corupţi şi incompetenţi, precum şi a unor procurori şantajabili de către factorul politic”, se arată în comunicatul CSM.

În raportul Inspecţiei Judiciare se mai spune că ”gravitatea afirmaţiilor rezultă îndeosebi din calitatea uneia dintre persoanele care le-a lansat, doamna Monica Macovei, respectiv cea de europarlamentar, lider al unui partid politic, fost ministru al justiţiei”.

”Manifestarea dreptului la liberă exprimare prin afirmaţii neîntemeiate şi nefondate nu se poate circumscrie libertăţii de opinie, întrucât afectează independenţa instituţiilor sistemului judiciar, prestigiul Consiliului Superior al Magistraturii, încrederea şi autoritatea de care organele judiciare şi instituţiile sistemului judiciar trebuie să se bucure într-o societate democratică.  Plenul Consiliului a constatat că afirmaţiile doamnei Monica Macovei şi comentariile moderatorului emisiunii „Xpress” au depăşit limitele admisibile ale discursului public politic şi ale libertăţii de exprimare si au adus o gravă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”, mai spune CSM.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite