De ce a respins CSM cererea de apărare a reputaţiei în cazul judecătoarei care i-a eliberat pe violatorii din Vaslui: „S-a expus în mod inevitabil criticilor presei“
0
Presa are rolul de a comunica informaţii şi idei privitoare la problemele de interes public iar în acest caz erau discutate fapte grave privitoare la săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată şi la funcţionarea justiţiei. Este una din concluziile Inspecţiei Judiciare în cazul Georginei Moldovan, de la Judecătoria Vaslui, care în aprilie a dispus eliberarea din arest a trei dintre cei şapte tineri acuzaţi de viol.
CSM a respins marţi cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulate de Georgina Moldovan, de la Judecătoria Vaslui, care în aprilie a dispus eliberarea din arest a trei dintre cei şapte tineri acuzaţi de viol, magistratul spunând că a stabilit arestul la domiciliu şi pentru că aşa i-a cerut tânăra. Membrii Consiliului au luat această decizie, chiar dacă Inspecţia Judiciară a arătat în raportul făcut în acest caz că “reacţia presei este disproporţionată şi este de natură a afecta reputaţia profesională a magistratului”.
Ce spune Inspecţia Judiciară
“Chiar dacă faptele imputate doamnei judecător Georgina Moldovan nu îmbracă forma de vinovăţie necesară atragerii răspunderii disciplinare, prin soluţia pronunţată, magistratul s-a expus în mod inevitabil criticilor presei, care a considerat că independenţa şi imparţialitatea acestuia constituie o chestiune de interes general”, arată Inspecţia Judiciară în raportul înaintat în cazul judecătoarei Georgina Moldovan.
“Presei îi revine îndatorirea de a comunica informaţii şi idei privitoare la problemele de interes public, iar în speţă erau discutate fapte grave privitoare la săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată şi la funcţionarea justiţiei”, se mai arată în raport
A spus că tânăra i-a cerut eliberarea violatorilor
Georgina Moldovan a arătat că a formulat această cerere după ce în presă au apărut mai multe informaţii neadevărate referitoare la ea şi la familia ei, printre care că a fost detaşată la Şcoala Naţională de Grefieri ca recompensă pentru acest dosar şi că soţul ei ar fi rudă sau consătean cu unul dintre cei şapte tineri judecaţi în dosarul de viol, dar şi că ar fi existat o înţelegere între poliţie, parchet şi judecători să fie favorizaţi inculpaţii. Judecătorul a spus că toate aceste afirmaţii au fost demontate, dar imaginea sa publică şi reputaţia sa profesională au fost afectate, ea neavând posibilitatea să se apere.
În ce priveşte decizia sa din 2 aprilie, în cazul măsurilor preventive pentru trei dintre cei şapte tineri acuzaţi de viol, judecătorul Georgina Moldovan a spus că tânăra i-a cerut, în şedinţa de judecată, arest la domiciliu pentru cei care au recunoscut fapta.
Decizie contrară practicii constante a instanţei
Inspecţia judiciară a arătat că “trebuie remarcat faptul că presa a relatat şi comentat soluţia definitivă a instanţei prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu în cazul a trei din cei şapte inculpaţi trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol, soluţie contrară practicii constante a instanţei de control judiciar potrivit căreia pentru astfel de fapte soluţionarea cauzei se realiza cu inculpaţii arestaţi preventiv”.
Inspectorii au arătat că soluţia de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu în cazul a trei din cei şapte inculpaţi trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol, era definitivă la data publicării articolelor pe site-uri şi a relatării cazului la televiziuni, însă necontestarea încheierii de reprezentantul Ministerului Public a condus la exercitarea acţiunii disciplinare sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m şi t din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată faţă de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru că nu a examinat în termen legalitatea încheierii pronunţate în şedinţa din data de 02.04.2015 şi nu a promovat calea de atac a contestaţiei.
Preocupare legitimă a presei
Potrivit Inspecţiei Judiciare, prezentarea în cuprinsul unor articole de presă a soluţiei pronunţate într-o cauză ce vizează o infracţiune gravă, soluţionată în dezacord cu practica constantă a Curţii de Apel Iaşi, “constituie o preocupare legitimă a presei de natură să contribuie la dezbaterea asupra funcţionării justiţiei şi reprezintă consecinţa directă a modului de îndeplinire a atribuţiilor profesionale de către magistrat, astfel cum s-a detaliat anterior”.
“Pe de altă parte, se arată în raport, maniera de prezentare din unele articolele de presă, afirmaţiile cu conotaţii deosebit de grave, de natură penală, folosirea unor cuvinte triviale şi incitarea la violenţă faţă de judecătorul cauzei depăşesc limitele unor critici admisibile şi constituie, în mod evident, elemente de natură a afecta autoritatea de care judecătorul ar trebui să se bucure în exercitarea funcţiei sale şi a amplifica nemulţumirile justiţiabililor care, de altfel, sunt inerente în procedura judiciară”, se arată în raportul Inspecţiei Judiciare.
Nu este un dosar la DNA
Un al amănut din raportul Inspceţiei, Din relaţiile comunicate de Ministerului Public – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie rezultă că în urma verificărilor realizate, nu au fost identificate dosare având ca obiect cercetarea doamnei judecător Moldovan Georgina, cu privire la modul de soluţionare a dosarului nr. …/2014 al Judecătoriei Vaslui.
Ce a făcut Georgina Moldovan
În 2 aprilie, judecătorul a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu pentru Ionuţ Bogdan Boicu, Alin Dumitru Rotaru şi Ioan Surleac şi a menţinut starea de arest pentru Ovidiu Silviu Burada, Silviu Avădănei, Paul Andrei Burlacu şi Petrică Ionuţ Bolboceanu.
În ce priveşte decizia ca şedinţa de judecată să fie nepublică, Georgina Moldovan a spus că a vrut astfel să o proteja pe fată.
"Dacă nu era şedinţă nepublică, ziariştii ar fi putut să afle aspecte relevante din dosar, pentru că dosarul a fost greşit ales pentru lupta împotriva abuzurilor sexuale, nu este cel mai reprezentativ şi în niciun caz eu nu sunt apărătoarea unor inculpaţi. Am dat pedepse mari la viol. Am avut pedepse cu 12 ani şi şase luni. Eu voiam doar să aflu adevărul acolo", a mai arătat judecătorul.
Georgina Moldovan a demisionat din funcţia de preşedinte al Judecătoriei Vaslui, fiind detaşată, din 1 mai, ca formator la Şcoala Naţională de Grefieri, unde va preda, timp de trei ani, Procedura Penală. Georgina Moldovan a fost preşedinte al Judecătoriei Vaslui din iulie 2013.