Contravenţii mai mari pentru şoferi începând cu 1 ianuarie 2018. Punctul-amendă, în valoare de 145 de lei, creşte la 190 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Adevarul
Foto: Adevarul

Amenzile rutiere vor creşte de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariul minim pe economie care se măreşte de la 1.450 de lei la 1.900 de lei. Deoarece valoarea punctului-amendă este calculată în funcţie de salariul minim, respectiv 10% din acesta, se că va ajunge la 190 de lei pentru un punct-amendă, de la 145 de lei în prezent.

Sancţiunile sunt stabilite de clase, în fucţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă. Astfel, manevre de schimbare a direcţiei de mers făcute fără respectarea obligaţiei de semnalizare şi nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului, se numără printre faptele sancţionate cu amenzi din clasa I, cu 2 sau 3 puncte-amendă, explică Mediafax. 

Pentru nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare sau conducerea autovehiculelor fără a avea trusă medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător de incendii, şoferul va fi sancţionat cu amenzile din clasa a II-a, respectiv 4 sau 5 puncte-amendă.

Conducerea unui autovehicul cu un permis expirat sau circulaţia cu un autovehicul care are defecţiuni la sistemul de iluminare/avertizare sonoră ori când acestea lipsesc se sancţionează cu amenzile din clasa a a III-a, însemnând de la 6 la 8 puncte-amendă.

Amenzile din clasa a IV-a, de la 9 la 20 de puncte-amendă se dau pentru fapte precum circularea cu vehicule al căror termen de valabilitate al inspecţiei tehnice periodice este expirat sau atunci când şoferii nu au anvelope de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite