Consulatele României din lume ar putea fi închise luni, de la 16:30

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consulatele României din lume ar putea fi închise luni, de la 16:30
Consulatele României din lume ar putea fi închise luni, de la 16:30

Vicepreşedintele SNFP, Valeriu Smadu, a afirmat că toate ghişeele consulatelor României din lume ar putea fi închise luni, începând cu ora 16:30, ora României, ca formă de protest faţă de prevederile ultimei forme a Legii unitare a salarizării.

"Voi vorbi cu ministrul (Cristian Diaconescu n.r.), ca să vedem ce putem face cu noua grilă a Legii unitare de salarizare, şi dacă până luni Guvernul nu va accepta varianta propusă de noi, vom închide toate ghişeele consulatelor din lume la ora 16:30 şi vom scoate oamenii în stradă", a spus Smadu, citta de NewsIn.

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), care reprezintă şi angajaţi ai Ministerului de Externe, susţine că angajaţii MAE sunt nemulţumiţi deoarece ultima formă a Legii unitare prevede desfiinţarea funcţiei de consul general, iar un diplomat cu studii superioare de lungă durată ar urma să câştige mai mult decât unul cu studii superioare de scurtă durată.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite