Concluzia IGP: Brăţările nu sunt copii sau falsuri contemporane

În urma seriei de articole având ca temă "Operaţiunea Brăţările dacice din aur, o afacere cu multe semne de întrebare", Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGP) a remis ziarului

În urma seriei de articole având ca temă "Operaţiunea Brăţările dacice din aur, o afacere cu multe semne de întrebare", Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGP) a remis ziarului Adevărul un punct de vedere oficial şi bine argumentat despre afacerea judiciară "Tezaurul de la Sarmizegetusa". Punct de vedere care conţine şi concluzia oficială a instituţiei: "Brăţările sunt lucrate din aur antic, deci nu sunt COPII sau FALSURI CONTEMPORANE". În această afacere judiciară cu multe conotaţii, inclusiv istorice, culturale şi politice, Adevărul este singurul ziar care a prezentat mai multe puncte de vedere (ale procurorilor şi poliţiştilor, ale istoricilor şi fizicienilor, ale unor experţi independenţi şi, bineînţeles, ale acuzatorilor şi acuzaţilor). Aceste puncte de vedere au fost dublate de prezentarea foarte multor documente: nota de fundamentare a guvernului, care a plătit aproape un milion de lei noi pentru răscumpărarea brăţărilor, rapoartele de expertiză (ale istoricilor, ale fizicienilor), documente din dosar (unele desecretizate după ce purtaseră menţiunea "strict secret"). Toate acestea pentru a lămuri, în dezbaterea publică lansată de ziarul nostru, dacă afacerea brăţărilor reprezintă o descoperire a secolului sau o banală escrocherie cu paravan politic şi judiciar. În continuarea aceluiaşi demers jurnalistic menit să prezinte toate faţetele Operaţiunii "Brăţările dacice din aur", prezentăm, în cele ce urmează, integral, punctul de vedere al IGP, cu menţiunea că titlul şi subtitlurile ne aparţin. (Christian Levant)

Ca urmare a articolelor "Operaţiunea Brăţările dacice din aur, o afacere cu multe semne de întrebare" şi "Metalul din brăţări nu este aur de 24 de carate", publicate în cotidianul dumneavoastră, la data de 22 şi 23 ianuarie a.c., pentru informarea obiectivă şi completă a opiniei publice, facem următoarele precizări:

Vă informăm că, pentru brăţări s-au plătit 280.000 de euro, reprezentând justa compensaţie conform art. 4 din Convenţia Unidroit adoptată în 1995 la Roma, suma respectivă fiind justificată de către cel care a predat brăţările, respectiv 270.000 euro l-a costat achiziţionarea lor, iar 10.000 euro reprezintă celelalte cheltuieli pe care le-a efectuat (expertizare, transport, depozitare, avocat). În mod evident, experţii în arheologie antică nu pot stabili, la nivelul analizei macroscopice, gradul de puritate a aurului, însă, pe baza experienţei acumulate în peste 40 de ani de activitate în domeniu, a mii, poate zeci de mii de piese care le-au trecut prin mână, specialiştii pot stabili dacă acestea sunt lucrate din aur antic, dacă piesele au fost prelucrate în ateliere antice şi cu unelte ale epocii respective, amănunte semnificative care rezultă şi din expertiza întocmită de dr. Barbara Deppert-Lippitz, expert internaţional în bijuterie antică, agreat de Banca Naţională a Germaniei şi de Casa de licitaţii Christie's din New York.

Dacii nu au exploatat minereurile aurifere prin sistemul galeriilor

Trebuie reţinut şi faptul că, până la săpăturile preventive efectuate începând cu anul 2000 la Roşia Montană, specialiştii în antichitatea clasică dacică erau de acord că dacii au cunoscut procedeele de exploatare a aurului prin galerii superficiale în regiunea Munţilor Apuseni şi că abia o dată cu cucerirea romană a zonei exploatarea minereului de aur şi de argint a devenit o preocupare predilectă a coloniştilor. În fapt, după 5 ani de săpături arheologice la Roşia Montană, a devenit evident faptul că dacii nu au exploatat minereurile aurifere prin sistemul galeriilor, primele elemente clare pentru o astfel de îndeletnicire datând exclusiv din perioada postcucerire (uşor după 106 şi nu mai târziu de 169 p. Chr.) şi revenind coloniştilor dalmaţi, bine specializaţi.

Evidenţa negativă este la fel de importantă ca şi evidenţa pozitivă

În arheologie, evidenţa negativă este la fel de importantă ca şi evidenţa pozitivă şi singurele elemente care pot da o explicaţie ştiinţifică sunt comparaţiile cu situaţii mai bine cunoscute din zone învecinate sau mai îndepărtate, dar contemporane sau apropiate din punct de vedere cronologic. Bazându-se pe izvoarele scrise ale vremii (din timpul lui Traian, atât cât s-au păstrat), arheologii şi istoricii din România au căutat explicaţii logice ale unor fenomene arheologice şi astfel au avansat ideea că datele transmise de istoricii latini, conform cărora Traian a organizat, după cucerirea Daciei, festivităţi somptuoase, pentru a justifica în faţa poporului roman efortul în cele două războaie dacice, care au fost susţinute financiar cu tonele de aur şi argint cărate din provincia Dacia la Roma, sunt o reflectare a jafului roman în Dacia. De asemenea, evidenţa negativă (absenţa obiectelor din aur în cadrul descoperirilor efectuate în 200 de ani de arheologie dacică) a permis avansarea ideii că aurul devine în perioada clasică a dezvoltării societăţii dacice (cca. sec. II a. Chr. - II. p. Chr.) fie monopol regal, fie monopol al zeilor. Paralele semnificative s-au făcut cu spaţii mai apropiate sau mai îndepărtate geografic, dar cvasicontemporane, cum ar fi zona Serbiei de azi, unde se înregistrează locuirea celto-indigenă (scordiscă), o formaţiune prestatală extrem de puternică şi care, în secolele III a. Chr. - I p. Chr. refuză (conform surselor scrise antice) folosirea aurului, considerând că vor fi pedepsiţi de zei, după ce au încercat să jefuiască tezaurele sanctuarului lui Apollo de la Delfi (în celebrele expediţii din 280-278 a. Chr.). Avându-se în vedere şi alte surse antice, care menţionează reforma religioasă iniţiată de marele preot Deceneu, dar şi modificări substanţiale în manifestările de rit şi ritual funerar în epoca dacică clasică, s-a avansat ideea că o parte a acestei reforme religioase include şi monopolul divin al aurului. Tocmai de aceea, dacii preferă folosirea argintului pentru realizarea de piese de orfevrărie frumoase şi foarte bine cunoscute în literatura arheologică.

"Jegurile" cristalizate, un fel de certificat de nobleţe a aurului din brăţări

Dincolo de aceste elemente comune, brăţările cu compoziţii uşor diferite (de ex., mai mult sau mai puţin cupru), fiind produse din şarje diferite (produse din metal uşor diferit). Şi asta e foarte important, căci numai aurul nativ, chiar provenind din aceeaşi sursă, are asemenea "neregularitate" structurală. În plus, cercetându-le cu atenţie, s-a constatat că au lovituri sau incizii antice, care s-au "patinat", fapt ce le distinge de aspectul zonelor de "frecare" recente, produse de manipularea brăţărilor după scoaterea din pământ. Au şi "jeguri" cristalizate (acesta este un fel de certificat de "nobleţe"), ceea ce denotă faptul că nu au fost prea energic curăţate după descoperire. De reţinut faptul că, în absenţa unei expertize fizice cu aparatură de specialitate, stabilirea prin metode nedistructive a caratajului unui obiect din metal preţios nu este posibilă, iar singurele indicii în acest sens sunt cele legate strict de aspect, culoare, porozitate etc., iar în cazul în care se păstrează "patina nobilă" (rezultat al zacerii în pământ), se pot face aprecieri referitoare la aliajul folosit (aurul pur nu corodează, dar impurităţile din el, da).

Autenticitatea brăţării de la Paris nu poate fi pusă la îndoială

Autorităţile franceze au procedat la confiscarea brăţării dacice, oferite spre vânzare de un comerciant american la Bienala Anticarilor de la Paris, după semnalarea făcută de autorităţile române. Piesa se încadrează perfect în seria tipologică a brăţărilor plurispiralice cunoscute pe teritoriul României, încadrate cronologic în perioada dacică clasică, prin exemplare în argint, fiind vorba, în fapt, de transpuneri ale unor tipuri de sorginte elenistică (piesele elenistice - în speţă sec. III a. Chr.- fiind însă mult mai elaborate) cunoscute în spaţiul locuit de geto-daci datorită circulaţiei oamenilor, ideilor şi artefactelor în acea vreme. Aceste tipuri elenistice sunt transpuse prin prisma propriului profil psihologic, al noţiunii pentru frumos şi al tehnologiilor avute la dispoziţie de populaţia autohtonă. Încadrarea piesei recuperate la Paris în seria tipologică deja cunoscută nu poate fi pusă la îndoială, iar expertizele muzeografice, ca şi cele metalografice, urmează un procedeu standard, bine cunoscut experţilor în domeniu. Un bun cunoscător al epocii antice este perfect abilitat să execute un astfel de demers, având la îndemână lucrări de specialitate, cunoştinţe de istorie şi suficiente elemente de comparaţie. Aprecierile referitoare la caratajul aurului aparţin în primul rând primului expert care a văzut brăţările (dna Barbara Deppert-Lippitz), dar şi celor trei experţi români (Lucia Marinescu, Mircea Babeş, George Trohani), iar timpul scurt pe care aceştia l-au avut la dispoziţie pentru a le analiza nu a constituit un impediment, pentru că un carataj corect se poate stabili doar prin analize fizico-chimice, şi nu prin simpla vizualizare a bunurilor.

Serviciul Informare şi Relaţii Publice al IGP